Liga I

MM Stoica și Cristi Borcea s-au pocnit la loja din Urziceni



Zenga a fost luat în colimator de acţionarii lui Dinamo
Zenga a fost luat în colimator de acţionarii lui Dinamo

Echipa Dinamo București a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 0-0, cu formația Unirea Urziceni, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I, ialomițenii pierzând astfel primele puncte pe teren propriu în acest sezon. În minutul 40, jucătorul echipei Unirea Urziceni, Ricardo Gomes, a fost eliminat direct după ce l-a lovit cu talpa în piept și gât pe Gabriel Boștină. Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a intenționat să-și retragă jucătorii de pe teren în minutul 40. Dan Petescu a fost convins de un oficial al grupării ialomițene să nu retragă echipa de pe teren și a plecat la vestiare înjurând, dar fără a fi eliminat de arbitru. În schimb, președintele clubului Unirea, Mihai Stoica, a fost trimis în tribună pentru proteste. Acesta a traversat terenul pentru a ajunge la vestiare, în tot acest timp înjurând și întrebându-l pe portarul dinamovist Bogdan Lobonț: „Ce-a fost, mă? Ce-a fost?”. Când s-a apropiat de marginea terenului, Stoica a ridicat privirea spre tribuna oficială unde l-a observat pe președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, pe care l-a înjurat. Meciul a fost întrerupt patru minute în urma acestor incidente, arbitrul reluând întâlnirea abia după ce Mihai Stoica a părăsit suprafața de joc.
– Stoica a ieșit „șifonat” din disputa cu oficialii lui Dinamo
Vasile Turcu, unul dintre acționarii echipei dinamoviste, a făcut referire la incidentele care au avut loc în loja grupării „alb-roșii”: „Dumneavoastră îl știți pe domnul Stoica. Îmi pare rău în primul rând că e conducător executiv. Am discutat cu patronul lui și părerea mea e că nu se procedează așa, să înjuri. Când a ieșit s-a luat cu domnul Borcea. Noi suntem civilizați, respectăm gazdele, oficialii. Asta înseamnă bune maniere. E posibil să sară la bătaie, asta a făcut și la Steaua, dar nu comentez, e treaba lui”. Între președintele executiv al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, și oficialii FC Dinamo, Cristi Borcea și Florian Walter, au avut loc incidente în loja unde a fost găzduită delegația grupării „alb-roșii”, după eliminarea din minutul 40 a lui Ricardo Gomes. Stoica a intrat înjurând în loja lui Dinamo, iar Borcea și Walter au sărit la bătaie, oficialul grupării din Urziceni ieșind puțin „șifonat” din acest incident. Conflictul a fost aplanat de impresarul Victor Becali aflat în loja dinamoviștilor.
– Oficialii lui Dinamo, nemulțumiți de jocul echipei
Președintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat că nu va mai agreea mult stilul italian în care joacă formația „alb-roșie”, lăsând să se înțeleagă că este nemulțumit de antrenorul Walter Zenga. „Noi care dominam peste tot am ajuns să fim acum, din câini care făceam jocurile, niște cățeluși. Din cauza jocului se întâmplă asta. E posibil să nu ai nicio ocazie? Asta este. Este stilul italian în care trebuie să te aperi. Nu o să mai agreez mult acest stil italian”, a spus Borcea.
Acționarul dinamovist Vasile Turcu s-a arătat nemulțumit de jocul echipei și a afirmat că s-ar putea să oprească finanțarea. „Nu știu ce s-a întâmplat. Întrebați antrenorul, de ce mă întrebați pe mine? Borcea e conducător executiv și va lua măsuri. Eu, în calitate de finanțator, nu sunt mulțumit în primul rând de joc. Timp de 100 de minute să nu poți să marchezi, e o problemă. Dar nu e treaba mea. Treaba mea e că o să închid robinetul la finanțare. Toți antrenorii care nu au rezultate sunt în pericol. Dacă Zenga nu va avea rezultate e în pericolul și postul lui, e normal”, a precizat Turcu.



Recomandări

Gheorghe Șoldan a dat de pământ cu promisiunile făcute de Gheorghe Flutur pentru județ. „Suceveni s-au săturat și avem nevoie de o schimbare”

Deputatul Gheorghe Șoldan îi îndeamnă pe suceveni să fie alături de el pentru a aduce schimbarea în bine a județului Suceava. Foto artistul.studio
Deputatul Gheorghe Șoldan îi îndeamnă pe suceveni să fie alături de el pentru a aduce schimbarea în bine a județului Suceava. Foto artistul.studio

Gheorghe Șoldan a dat de pământ cu promisiunile făcute de Gheorghe Flutur pentru județ. „Suceveni s-au săturat și avem nevoie de o schimbare”

Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan. Foto artistul.studio
Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan. Foto artistul.studio

Acuzații grave aduse de un silvicultor, după ce locuința de serviciu i-ar fi fost spartă și s-au scris mesaje de amenințare pe pereți

Acuzații grave aduse de un silvicultor, după ce locuința de serviciu i-ar fi fost spartă și s-au scris mesaje de amenințare pe pereți