Mituri despre sexualitatea masculină



Există o serie de mituri în ceea ce privește sexualitatea masculină, povești pe care femeile le cred aproape cu sfințenie și le perpetuează, refuzând oarecum să afle adevăruri despre partenerii lor.
Așa cum și despre reprezentantele sexului frumos există o serie de „povești de adormit copiii”, pe care domnii, cel puțin, le discută, dacă nu le iau ca atare, lumea bărbaților este plină de mistere, enigme și mituri. Încercăm să dezvăluim câteva dintre convingerile pe care femeile le au în ceea ce privește obiceiurile și preferințele bărbaților în domeniul pentru care va exista întotdeauna interes de ambele părți – sexualitatea. Atenție, doamnelor și domnișoarelor! Cu cât mai multe lucruri adevărate știți despre lumea bărbaților, cu atât mai bine îi veți înțelege, iar viața de cuplu se va îmbunătăți considerabil.
Bărbații sunt întotdeauna gata să facă sex
Acesta este unul dintre cele mai des întâlnite mituri referitoare la sexualitatea bărbaților. Mitul sugerează că domnii nu sunt niciodată atât de obosiți încât să refuze sau să renunțe la o partidă de amor. Sexologii sunt de părere că este complet greșită ideea potrivit căreia bărbații pot face sex oricând, oriunde, în orice condiții. Experții spun că domnii nu sunt roboți, ci sunt și ei ființe umane. Prin urmare, uneori sunt prea stresați și prea obosiți sau chiar nu au chef de amor. În plus, și acțiunile lor sunt determinate de sentimente, iar emoțiile negative le pot afecta libidoul. Prin urmare, dacă într-o seară partenerul dumneavoastră nu vă răspunde la avansuri sau spune că vrea să doarmă, nu trageți concluzia pripită că nu îl mai interesați: este foarte posibil să nu aibă dispoziția necesară, nimic mai mult.
Nu mimează orgasmul
Sexologii susțin că există cazuri când bărbații pot mima orgasmul. Potrivit unui sondaj de opinie realizat pentru a afla adevărul în acest domeniu, numai 47 la sută dintre respondenți au declarat că ajung la orgasm în timpul actului sexual, în timp ce un procent de trei la sută au mărturisit că nu au atins niciodată punctul culminant în timpul unei partide de amor.
Nu sunt interesați de preludiu
Cele mai multe femei sunt de părere că, atunci când vine vorba despre sex, bărbații au un singur obiectiv: să ajungă la punctul culminant și să încheie povestea. E posibil ca acest lucru să fi fost adevărat în alte vremuri, însă sexologii susțin că bărbații moderni au depășit această „fază” și au început să fie atenți la preludiu și chiar interesați de această etapă a actului sexual. De fapt, spun specialiștii, și bărbaților le place preludiul, pentru că îi ajută să scape de stres și să savureze toate plăcerile oferite de partenere.
Bărbații preferă să preia inițiativa
De fapt și de drept, s-ar putea spune că domnii nu își doresc să fie doar ei cei care fac demersuri pentru a iniția actul sexual. Dimpotrivă, oricărui bărbat îi place să fie sedus de partenera lui. Potrivit unui studiu, 93 la sută dintre bărbați sunt extrem de încântați atunci când partenera preia inițiativa, preferând în special să își privească iubita dezbrăcându-se.
Bărbaților le plac numai femeile cu trupuri perfecte
Această idee este doar un mit, însă din păcate multe doamne și domnișoare îl cred și încep să își facă tot felul de complexe atunci când ele nu mai sunt mulțumite de felul în care arată. Este adevărat, bărbații admiră (de la distanță) femeile care își etalează corpurile aparent perfecte la televizor și în paginile revistelor, însă acest lucru nu înseamnă că domnii și-ar dori cu adevărat ca acele femei să facă parte din viața lor. La fel de adevărat este și faptul că și aspectul exterior contează în jocul seducției, însă în același timp există mulți alți factori care determină un bărbat să fie interesat de o femeie. De exemplu, inteligența, simțul umorului, eleganța și personalitatea unei femei joacă un rol mai important în „procesul” prin care un bărbat se îndrăgostește de o femeie. Potrivit sociologilor, domnii sunt perfect conștienți de faptul că supermodelele pe care le văd în reviste nu sunt ca femeile obișnuite, iar acest lucru contează, pentru că, în general, bărbații își doresc ca parteneră o femeie care să fie mai „umană” – o ființă iubitoare, protectoare, care să se simtă bine în propria piele și care să fie încrezătoare în propriile forțe.
Nu sunt romantici
La fel cum unele femei sunt dornice să își exprime sentimentele după cum le dictează inima, iar altele preferă să nu facă paradă de emoțiile lor, urmând același „tipar” de comportament, există bărbați romantici și bărbați mai puțin romantici. Se pare însă că femeile din epoca modernă nu au de ce să își facă griji și ar trebui să nu se mai plângă că partenerilor le lipsește gena romantismului. Potrivit sociologilor, bărbații moderni nu se mai tem să își dezvăluie latura sensibilă a personalității lor, prin urmare gesturile și cuvintele romantice nu mai sunt ocolite, dimpotrivă, sunt afișate, respectiv exprimate cât se poate de liber.