Mitropolitul Anastasie Crimca – de la ostaș în armata Moldovei, la ostaș al lui Hristos

Rămânând în oaste câțiva ani, tânărul Ilie Crimca a fost îndemnat de Duhul Sfânt să se facă ostaș al lui Hristos. Deci, renunțând la cele pământești, a intrat în obștea Mănăstirii Putna, călugărindu-se cu numele de Anastasie. Aici a deprins monahul Anastasie meșteșugul cel cu multă iscusință al picturii în miniatură și scrierea de cărți. Aici, în școala Mănăstirii Putna, a învățat ostașul lui Hristos meșteșugul luptei duhovnicești și buna nevoință călugărească.
Văzând părinții smerenia și istețimea minții monahului Anastasie, îndată l-au hirotonit preot și, la cererea voievodului, l-au trimis egumen la Mănăstirea Galata de curând zidită. Și atât de frumos a povățuit acest sfânt lăcaș, încât toți îl iubeau și mulți credincioși îl aveau de părinte duhovnicesc. După ce a format la Galata o obște bine organizată cu ucenici buni, în anul 1600 arhimandritul Anastasie a fost hirotonit episcop de Rădăuți.
Retrăgându-se din scaun din cauza vitregiilor vremii, Episcopul Anastasie a sihăstrit 6 ani de zile la metocul său, Dragomirna. Aici a zidit o mică biserică, a adunat în jurul său câțiva ucenici și se îndeletnicea cu citirea sfintelor cărți, cu zugrăvirea de icoane și cu scrierea de manuscrise, povățuind multe suflete către Hristos.
Pentru înțelepciunea și smerenia sa, în anul 1607 Episcopul Anastasie a fost ales Mitropolit al Moldovei, păstorind Biserica lui Hristos timp de 20 de ani. Cea dintâi grijă a sa a fost întărirea vieții duhovnicești prin mănăstiri și sate și zidirea de noi biserici.
În toate marile mănăstiri a rânduit egumeni din cei mai aleși, sporiți în fapte bune și cunoscători de limbi străine. Cel mai vestit dintre toți a fost egumenul Mănăstirii Secu, arhimandritul Varlaam. Prin orașe și sate a hirotonit preoți știutori de carte, în stare să conducă poporul pe calea Evangheliei lui Hristos. Astfel, sub lunga păstorie a Mitropolitului Anastasie, mănăstirile și schiturile din Moldova au trăit o epocă de aleasă înflorire duhovnicească. De asemenea, în sihăstriile retrase din Carpați s-a înmulțit numărul sihaștrilor, din care unii erau cinstiți de popor, încă din viață, ca sfinți și făcători de minuni.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 192-193, Doxologia.ro)