Mitrea: Geoană, dacă e atacat energetic, să părăsească președinția PSD și a Senatului



Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Mircea Geoană ar trebui să părăsească funcțiile de președinte al PSD și al Senatului, în condițiile în care își motivează, în mod „ridicol și penibil”, acțiunile prin „atacuri energetice” la adresa sa și a familiei sale.
„Toată motivația asta (atacurile energetice, n.r.) este ridicolă și ne pune în situația să ne întrebăm dacă un om care își motivează acțiunile în acest fel poate conduce partidul și poate fi al doilea om în stat. După părerea mea nu poate și Mircea Geoană ar trebui să-și părăsească funcțiie pe care le are pentru că este incapabil să și le ducă până la capăt”, a spus Mitrea, comentând astfel declarațiile recente ale lui Mircea Geoană și ale soției sale, Mihaela Geoană, pe tema „atacurile energetice” la care a fost supus în capania electorală.
Mitrea a arătat că motivația eșecului lui Geoană la prezidențiale, bazată pe „atacuri energetice”, a dus România într-o situație ridicolă pe plan extern, relevată și de ziare americane.
„Ridicolul situației în care ne-a târât și la nivel de țară – am văzut și în Washington Post și în altă parte – este de natură să ne pună pe gânduri în mod serios. E penibil. A pornit de la Hrebenciuc cu flacăra violet. Trecem din penibil în penibil și se dovedește că ceea ce am spus eu că (Geoană și Hrebenciuc, n.r.) fac o pereche extrem de nocivă pentru partid este adevărat”, a spus Mitrea.
Soția liderului PSD, Mihaela Geoană, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, că soțul său a fost supus unor „atacuri energetice” la dezbaterea finală din campania prezidențială și că și ea a simțit aceste influențe.
Mihaela Geoană a explicat astfel faptul că soțul său „nu a ripostat foarte natural” la întrebarea lui Traian Băsescu referitoare la vizita la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, deși știa că acest subiect va fi adus în discuție și avea variante de răspuns pregătite.
„Cred că a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar în sală oameni care lucrau la acest lucru”, a spus soția liderului social-democrat.
Ea a precizat că această situație nu a fost pe toată durata dezbaterii, ci doar în anumite momente, „probabil decisive”, pe care crede că soțul său le-a simțit.
Mihaela Geoană a susținut că și ea s-a simțit fără energie și că a avut momente în care nu se putea concentra.
„Vreau să spun că am simțit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu mă puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu”, a declarat soția liderului social-democrat.
Cu o seară în urmă, la același post de televiziune, Mircea Geoană negase că s-ar fi simțit fără energie la dezbaterea televizată din turul al doilea al prezidențialelor, apreciind că acestea ar fi scuze puerile, însă afirmase că Traian Băsescu apelează la ajutorul unor persoane care au capacități paranormale și care au fost în sală în timpul dezbaterii respective.
„Eu am văzut în timpul dezbaterii, deci în dezbaterea respectivă, oameni care lucrează cu Băsescu pe acest domeniu, prezenți exact în dreapta camerei de luat vederi. (…) Își făceau treaba. Ce făceau, ce nu făceau, nu știu, dar i-am văzut cu ochii mei, îi știu cine sunt. Și i-am văzut și la Cotroceni, în timpul discuțiilor cu partidele politice. Același cetățean, stând liniștit, într-un colț”, a relatat liderul PSD.
Coordonatorul campaniei electorale a PSD pentru prezidențiale, Viorel Hrebenciuc, afirma, după scrutin, referindu-se la dezbaterea finală Băsescu – Geoană, că Traian Băsescu este în formă maximă în ziua de joi, pentru că este ziua flăcării violet, iar cei ce se ocupă de ezoterie știu acest lucru. El a invocat faptul că la dezbatere, care a avut loc într-o zi de joi, și Băsescu și lideri ai PDL purtau haine violet.
„În ziua de joi, în general, Traian Băsescu este în forma maximă pentru că cel puțin cei care se ocupă de… știu ce înseamnă ziua de joi, este ziua flăcării violete și dacă ați observat, toti cei din PD purtau violet, și cravatele, și puloverele, și puloverul pe care-l purta Băsescu, deci exista o filiație aici, dar e de cu totul altă natură. Eu cred în treaba asta”, spunea Hrebenciuc.
În replică, președintele Traian Băsescu a declarat că ce nu știe Viorel Hrebenciuc este că movul e culoarea anului.
„Totul pleacă de la o întâmplare. Pe 4 noiembrie, de ziua mea, de la o familie care ne e mai apropiată, nu spun prieteni, am primit cadou un pulover mov și o cămașă cu dungi mov. Mi-au plăcut foarte mult și le-am purtat inclusiv în campanie… Mi se pare că la Timișoara am fost cu pulover mov și cu o cămașă cu dungi mov”, a spus șeful statului.
La rândul său, după dezbaterea televizată, la care a primit cadou de la Mircea Geoană două cărți, președintele Traian Băsescu a declarat că a trimis „cât mai departe” de el cele două volume, deoarece are „micile” lui superstiții.
„Nu le-am dus nici acasă, nici în birou nu le-am ținut. Am și eu micile mele superstiții”, a declarat Traian Băsescu.
Liderul PDL Sulfina Barbu critică, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, declarațiile lui Mircea Geoană despre atacurile energetice, menționând că președintele social-democraților ar trebui să plece de la conducerea Senatului, „sau PSD trebuie să-l schimbe”.