Pe vremuri circula o zicere cu valoare de banc suprem, conform căreia „milițian prost” e pleonasm. Trecut-au anii, ca nouri lungi pe șesuri, dar zicerea nu și-a pierdut deloc din adâncime, ba parcă e mai valabilă ca oricând. Cel puțin în cazul plutonierului Dragomir Dumitru, peste care ori de câte ori ar trece tăvălugul democrației, el tot milițian prost rămâne, ceea ce ar putea fi totuși o dovadă de consecvență. Da, dar aici ne împiedicăm de o altă vorbă (despre care se zice că i-ar aparține lui Marin Preda, lucru de care eu nu sunt tocmai convins) care spune că „numai boul e consecvent”. Uite-așa, cum o dai cum o cotești, domnul Dragomir iese rău. Încă mai rău ar fi dacă, dând-o pe serioase, ne-am aminti și de adevărul că proștii n-au umor. Dovada a adus-o însuși subiectul acestor rânduri, pentru care o chestie absolut ridicol de inofensivă precum „Mitică la brutărie”, echivalentă cu instigarea la omor. L-ați auzit pe autorul pancartei spunând cum de a ajuns s-o producă? Omul, sincer, a declarat că e o operă colectivă, adică mai mulți suporteri s-au gândit zile bune cum să producă un slogan absolut neutru, astfel încât confiscarea lui să constituie dovada prostiei absolute a celui / celor care ar face-o. Iar dovada a venit aproape instantaneu. Între altele, exista și alternativa la „Mitică la brutărie”, clasicul „Ana are mere”. Pentru invitați, adică pentru cei care în CV-ul lor pot aduce dovada absolvirii clasei I, respectiva propoziție se găsește în celebrul volum intitulat „Abecedar”. Evident că Mitică nu se numără printre inițiați, că tot pe vremuri circula și bancul cu asemănările și deosebirile dintre milițian și tren: asemănarea ar fi că și unul, și celălalt au câte două clase, deosebirea fiind că în timp ce trenul are clasa I și clasa a II-a, milițianul are clasa I de două ori. Ar mai fi doar o mențiune de făcut, anume că nu-i poți cere unuia prost o viață-ntreagă să se deștepte peste noapte, dar ăia de la BGS și de la Jandarmerie care s-au repezit să înhațe pancarta din mâna omului, oare cât de proști trebuie să fi fost?