Mita dată lui Mazăre, pusă prin Schwartzenberg în conturi din Israel, în trei tranșe – documente DNA



Mita dată lui Radu Mazăre de Avraham Morgenstern a ajuns la edil, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, în trei tranșe, în conturi din Israel deținute de primarul Constanței și de fratele acestuia, susțin anchetatorii anticorupție, potrivit unor documente obținute de MEDIAFAX. Procurorii DNA au ajuns la această concluzie în baza probelor din dosar reprezentate inclusiv de extrase de cont, declarații de martori, interceptări ale unor convorbiri telefonice și înregistrări la Registrul Comerțului, se precizează în documentele respective. „În cursul anului 2011, Morgenstern Avraham, administrator unic al SC Shapir Structures SRL, a oferit primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, prin intermediul unui apropiat al celor doi, Schwartzenberg Emilian, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câștigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiții avantajoase, a licitației având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, se arată în documentele anchetatorilor. Potrivit procurorilor, traseul mitei a început de la firma off-shore Larton Consultants Ltd (unic asociat SC Shapir Structures SRL), care a transferat în contul firmei Melici Management Inc (beneficiar real Schwartzenberg Emilian) 109.835 de euro la 28 iulie 2011 și 173.012 euro la 24 august 2011.



Recomandări

Șeful firmei care trebuia să modernizeze DN 18 Iacobeni – Borșa, reținut de DNA pentru evaziune fiscală, a fost arestat

După rezilierea contractului cu Shapir Structures lucrările de reabilitare a DN 18 au încetat
După rezilierea contractului cu Shapir Structures lucrările de reabilitare a DN 18 au încetat

Mazăre: Am documente devastatoare pentru DNA în dosarul în care sunt acuzat de luare de mită

Senatorul PSD Alexandru Mazăre, audiat la DNA: Sunt urmărit pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații