Secretarul general al MAI, chestorul general Nicolae Berechet, a declarat că este nedumerit de situația echipei de fotbal Dinamo, deoarece clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare nu are programe rele, nu are un cadru organizatoric precar și nici o situație financiară șubredă. „Tot ce poate fi mai rău s-a întâmplat într-o oarecare măsură, așa că nu are de ce să îmi mai fie frică de ceea ce se va întâmpla la Dinamo în această săptămână. De ce să te mai temi de lup, când te-ai întâlnit cu tigrul sau cu crocodilul? Nu frica este sentimentul meu față de ceea ce se poate întâmpla la Dinamo, ci regretul și nedumerirea ca într-o organizare declarată favorabilă performanței, neperformanța să își facă locul, într-o atmosferă aparent amiabilă, iritarea să se regăsească și într-un mediu care de regulă trebuie să fie mult mai convingător în ceea ce privește seriozitatea, să se întâmple chestiuni care nu țin de pretenția unui club care s-ar numi Dinamo”, a afirmat Berechet, prezent, marți, la sediul MAI, la festivitatea de premiere a sportivilor dinamoviști care au obținut performanțe pe plan internațional în acest an. Nicolae Berechet, fost membru în Consiliul de Administrație al FC Dinamo, a menționat că echipa antrenată de Ioan Andone a pierdut într-un mod de neînțeles primul loc în campionatul Diviziei A. Totodată, Berechet spune despre fotbaliști că „s-au rătăcit pe la Dinamo” și că nu înțeleg pretențiile acestei echipe. „Dacă m-ați întrebat ce se întâmplă la FC Dinamo, ca un vechi cunoscător al fenomenului fotbal de pe lângă clubul Dinamo, aș putea spune că se întâmplă lucruri care nu au în cea mai mare parte nici un fel de legătură cu pretențiile și cu programele declarate ale acestei entități fotbalistice, pentru faptul că Dinamo a ieșit din Cupa României, pe Dinamo o așteaptă meciuri extrem de grele pentru calificarea în primăvara europeană. Șanse mai există, dar sunt mici. Dinamo a pierdut într-un mod mai mult decât de neînțeles primul loc în campionat. Asta se întâmplă la Dinamo, lucruri care se distribuie în sfera responsabilităților Consiliului de Administrație, a băncii tehnice și mai ales a jucătorilor, care așa cum joacă dovedesc că s-au rătăcit pe la Dinamo și că de fapt nu au înțeles că Dinamo este o echipă cu pretenții”, a explicat oficialul Ministrului Administrației și Internelor. Întrebat dacă acuză actuala conducere a FC Dinamo și pe jucători de situația de la club, Berechet a răspuns: „Absolut. Toți sunt vinovați, cu diferențe de vinovății, pentru că și responsabilitățile sunt diferite. Toți jucătorii sunt vinovați pentru că nici unul nu joacă la pretenția de membru al lotului lui Dinamo. Toți membrii Consiliului de Administrație au o vinovăție fie printr-o atitudine extrem de activă, fie printr-o atitudine pasivă. Vinovată este și banca tehnică, pentru că nu poți să pui rezultatele bune sau rele ale unei echipe în afara satisfacției sau insatisfacției antrenorilor. La Dinamo este vorba de un complex de responsabilități, care se distribuie de la A la Z.