N-am simțit deloc nevoia de lamentări. Pur și simplu, când Italia a completat grupa noastră de la Euro, nu mi-am putut stăpâni un zâmbet care vroia să spună “dacă-i bal, bal să fie!”. Păi dacă tot picasem cu Olanda și Franța, nu era păcat să n-o facem lată până la capăt?! Și să nu uităm că în filmele astea cu BondJamesBond, misiunile imposibile sunt îndeplinite până la urmă… Dacă avem a ne teme de ceva, atunci să fim precauți cu suporterii italieni, printre care se vor regăsi cu singuranță niște indivizi care abia așteaptă a se răfui cu “zingari”!
Ei bine, perioada 9-17 iunie, deci un pic mai mult de o săptămână, ne va arăta cu adevărat unde suntem, care este locul nostru între marile puteri fotbalistice ale Europei. Până atunci, am urmărit pe Eurosport, cu oarecare surprindere, mărturisesc, alegerea celui mai bun “unsprezece” al preliminariilor, după criterii statistice (minute jucate, faulturi, pase decisive, goluri). Nu numai că n-avem nici un reprezentant în echipa ideală, dar nici măcar un tricolor n-a figurat între cele patru nominalizări pentru fiecare post! Culmea, unul dintre cei doi atacanți “ideali” este nord-irlandezul Healy, care nici măcar nu s-a calificat! Dar ce să-i faci, omul a dat o căruță de goluri. Adi Mutu, poate singurul care ar fi putut fi băgat în seamă, a plătit tribut absenței de la ultimele două meciuri, cu Bulgaria și Albania, când ar fi punctat sigur la capitolul “minute” și aproape sigur la celelalte. Așadar, astfel suntem percepuți, niște băieți destul de talentați, cu vreo doi-trei jucători mai răsăriți, însă nimic mai mult. În calculele schițate de tehnicienii adverși, sunt convins că și-au planificat câte trei puncte cu noi. Din păcate, Piți nu mai e norocosul pe care îl știam, însă acum poate valorifica șansa de a fi cu adevărat antrenor.
Apropo de Pițurcă, el a fost singurul dintre selecționeri a cărui figură n-a fost arătată în prim plan după ce echipa sa a fost extrasă din urnă. Depinde de el dacă operatorii se vor familiariza la vară cu chipul său. L-am putut vedea apoi cum stătea la poza oficială cu mâna pe trofeu, dimpreună cu Domenech, Van Basten și Donadoni. Imediat mi-am amintit cum baciul batav și cu cel italian, mări, se vorbiră și mi ți-l snopiră pe baciul oltean. Când? Păi pe la apus de orânduire comunistă, când milanezii Doandoni și Van Basten îl învingeau cu 4-0 pe stelistul Pițurcă în finala Cupei Campionilor Europeni din 1988. Numai că de data asta cei doi nu mai sunt în aceeași barcă și se vor slei în luptă fratricidă, de care vor încerca să profite Piți și Domemech. Dar galul ce rol are în balada asta?! E cam în plus și nici nu pot face o adaptare cu un cocoș galic în loc de mioriță, fiindcă n-am idee care e masculinul de la “laie bucălaie”… Hai că am scăpat și de ăsta, à Coupe du Monde, Raymond!
