* România este o țară plină de câmpii, munți, ape, cântece, istorie și granițe.
* Basarabia este un copil înfășurat în sârmă ghimpată.
* Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață.
* Sunt ochii mării frumoși, dar mergem după apă la izvor.
* Patria este ca un copil: dacă uiți de ea, poate să plece de acasă.
* Nici copilul nu plânge când de pâine se frige.
* „Acesta e Soarele”, spunem copiilor, și nimeni nu întreabă: “De ce?”
* Nu mi-ați spart cerul din fereastră odată cu geamul.
* Răbdarea îndelungată de preschimbă în lene.
* S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.
* Cuvintele românești în Basarabia se preschimbaseră într-o vreme într-un fel de ecou al cuvintelor românești din Țară – acestea strigau întregi și frumoase către noi, iar ecoul cel gol le întorcea înjumătățindu-le urât.
* Cât caracter, atâta țară.
* Singurul lucru pe care nu-l poate face românul este s-o pârască pe Moartea Vieții.
* Românul dezmiardă și drăgălășește până și pe diavol – l-a numit Michiduță – crezând că astfel îl păcălește și-l îmbunează. Pe dracu!
* Poți iubi până la Dumnezeu, dar este cu neputință să și gândești până la El.
* Doi sunt cei care pot muri de plăcere, scărpinați: porcul și granița de pe Prut.
* Românul e rușinos, dar uneori poate lua de cumătru și pe Dumnezeu.
* Eu n-am trecut Prutul – l-am sărit.
* Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, oricum, nu omul a creat Universul.
* Moldovenii care au fost cuminți, când mor, merg la Moscova. (O parafrază.)
* Românul își cheltuiește viața dovedindu-și dreptatea.
* Nu m-ar cuprinde mirarea dacă două morminte române s-ar certa într-o zi între ele, mira-m-aș dacă s-ar împăca.
* Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o învețe ușor și rusul.
* Durerea nu este un stil artistic.
* Românul nici pe al său pământ nu a umblat destul, nu că să calce moșia altora.
* Degeaba a venit libertatea dacă frații nu se cunosc între ei.
* Mi-ar fi rușine să întreb pe maică-mea dacă-i româncă sau nu.
(selecție de aforisme de Grigore Vieru)
