Consiliul Județean Suceava va începe demersurile pentru promovarea unui proiect în vederea construirii unei Săli de Sport Polivalente în Suceava. Anunțul a fost făcut de șeful administrației județene din Suceava, Gavril Mîrza, care a precizat că o astfel de investiție este absolut necesară, în condițiile în care în momentul de față nu există o sală de sport care să permită desfășurarea unor competiții sportive de anvergură.
„Suceava merită să aibă o astfel de sală polivalentă. Atât pentru oamenii care fac sport, cât și pentru cei care vin să asiste la meciuri. Și mă refer aici și la echipa de handbal din Suceava, care are nevoie de o astfel de sală. Iar realizarea acestei investiții va reprezenta unul din obiectivele principale pentru viitorul mandat”, a spus Gavril Mîrza.
Președintele CJ Suceava a precizat că pentru construcția unei săli polivalente s-ar putea folosi fie fonduri de la Guvernul României, fie fonduri europene. De asemenea, el a arătat că există mai multe variante pentru locația unei astfel de săli, una dintre acestea fiind în apropierea Centrului Economic Bucovina Suceava, lângă Aeroportul „Ștefan cel Mare”.
„Vrem ca Suceava să aibă o sală polivalentă, însă pentru aceasta trebuie să existe foarte multă insistență și voință. Iar pe de altă parte, vreau să spun că eu mi-am propus să facem toate demersurile pentru ca în fiecare localitate din județ să se construiască câte o sală de sport pentru elevi”, a încheiat Gavril Mîrza.