Alegerile pentru conducerile organizațiilor județene ale PSD sunt amânate până după alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Președintele Organizației Județene Suceava, Gavril Mîrza, a anunțat, sâmbătă, în conferință de presă, că acest lucru a fost stabilit la nivelul conducerii centrale, săptămâna trecută. Prin acest anunț, Mîrza le-a transmis un mesaj și celor care îl vor debarcat din funcție, printre care se numără și unii colegi de-ai săi de partid, că „mai au de așteptat cel puțin un an”.
Președintele PSD Suceava a ținut să precizeze că în filiala pe care o conduce nu există „nemulțumiri în masă”, ci doar „un grup în care sunt și colegi de partid, sunt și fii ai colegilor de partid și adversari politici”. „Febra alegerilor i-a înfierbântat și pe unii din județul Suceava, unii din organizația PSD, unii din alte partide, și nu aduc critici altor partide, ci unor oameni din alte partide interesați a diminua din forța și prestigiul PSD. Se încearcă a se croșeta o altă diversiune, că în PSD Suceava ar exista grupuri nemulțumite, că ar exista un clocot de nemulțumiri și aici principalul vinovat ar fi Gavril Mîrza. În PSD există competiție, există un statut care reglementează activitatea și un cadru în care oamenii pot să aducă atât cuvinte de apreciere, cât și critici celor care au greșit, care au încălcat statutul. Dar asemenea diversiuni sunt în afara partidului”, a afirmat Gavril Mîrza.
Cârcotașii din PSD riscă excluderea din partid
Acesta a spus că, de fapt, se repetă un scenariu încercat în urmă cu peste doi ani la nivelul organizației municipale și că „parte din actori sunt aceiași”.
Liderul social-democrat a arătat că asemenea acțiuni sunt în afara partidului și că „dacă asemenea acțiuni vor continua, cei în cauză vor fi supuși prevederilor statutare și organul colectiv de conducere va stabili o serie de măsuri, până la excluderea din partid”.
„A se încerca mereu o diversiune între mine și Cătălin (n.r. Nechifor), între mine și alți colegi este o chestiune pe care n-o mai tolerăm. Am fost unul dintre cei care l-au sprijinit și l-au atras în politică pe Cătălin Nechifor, între noi nu a fost niciodată nici un fel de neînțelegere. Oameni din afară, interesați de diminuarea forței PSD, găsesc unelte în interiorul organizației și caută să slăbească autoritatea și forța conducerii organizației județene. Eu respect aceleași reguli ca și ceilalți, respect voința organizației și, așa cum am venit odată în fruntea organizației, așa va trebui să și părăsesc conducerea, dar asta n-am s-o fac decât atunci când va fi voința organizației și nu a unuia sau doi diletanți care de-a lungul timpului au fost profitori ai partidului și nu și-au adus nici o contribuție. Când spun profitori, mă refer la o serie de demnități și o serie de funcții”, a spus Gavril Mîrza.
Alegerile în organizațiile municipale, după grafic și statut
Pentru celelalte organizații locale, inclusiv la municipii și orașe, procesul de alegeri a început și se va derula conform unui grafic stabilit la județ și conform statutului, o dată la patru ani.
Conducerea Organizației Municipale Suceava se va alege ultima din calendar, la sfârșitul lunii aprilie. În ceea ce privește Conferința Județeană, aceasta va avea loc, dar nu va fi de alegeri, ci de „completare a funcțiilor”, în urma evenimentelor electorale de anul trecut.
„Alegeri de președinte și de Consiliu Județean al OSD Suceava vor avea loc după alegerile prezidențiale din 2009. Cei nerăbdători să se înarmeze cu răbdare încă cel puțin un an în ceea ce-l privește pe Mîrza”, a fost mesajul președintelui Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza.






