Invitație

Mîrza îi recomandă lui Carcalete să găsească drumul spre Consiliul Județean

Mîrza îi recomandă lui Carcalete să găsească drumul spre Consiliul Județean
Mîrza îi recomandă lui Carcalete să găsească drumul spre Consiliul Județean

– Asta pentru a purta un dialog direct asupra înființării Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională pentru care Inspectoratul Școlar Județean solicită o finanțare de 11,6 miliarde de lei vechi.
Șeful administrației județene, social democratul Gavril Mîrza, îl invită pe șeful Inspectoratului Școlar Județean, liberalul Petru Carcalete, la sediul Consiliului Județean pentru a purta un dialog direct asupra înființării Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională. Asta după ce Carcalete a solicitat prin două adrese dar și public, președintelui Mîrza, să asigure 11,6 miliarde de lei pentru finanțarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, structură care urmează să funcționeze pe lângă Consiliul Județean. Mîrza s-a arătat deranjat de modalitatea pe care a găsit-o șeful de la învățământ pentru a-și exprima necesitățile și i-a transmis că un „dialog al surzilor” nu duce nicăieri. „Solicit conducerii Inspectoratului Școlar, domnului inspector general Carcalete, să vină la sediul acestei instituții care se cheamă Consiliul Județean pentru a avea un dialog și pentru a ne uni eforturile să înființăm acest centru de resurse și asistență educațională. Acest dialog al surzilor prin corespondență, prin presă nu este suficient. Poate că, dialogând direct, vom găsi mai multe punți de comunicare și, unindu-se eforturile, să solicităm celor abilitați de lege să asigure fondurile ca să creăm această instituție”, a spus Mîrza.
Pe de altă parte șeful administrației județene a explicat că nu instituția pe care o conduce trebuie să asigure finanțarea centrului de resurse și asistență educațională, ci Guvernul. „Aceste solicitări au fost analizate în ședința Consiliului Județean din 30 ianuarie și nu au putut fi soluționate favorabil, întrucât nu s-au asigurat resursele financiare necesare prin Legea bugetului. Or, atât art. 38, alin 5 din Constituție, Legea 215 a administrației publice locale, art. 7 și 8, și OUG 45/2003 privind finanțele publice locale, la art. 6, spun că nu se descentralizează și nu se înființează nici o activitate fără a asigura resursele financiare necesare din partea Guvernului. Or, aceasta fiind o instituție guvernamentală, Guvernul e cel care trebuie să asigure resursele financiare bunei funcționări”, a arătat Mîrza. El a spus că a făcut adrese către Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Finanțelor Publice și Guvern, prin care s-au solicitat sumele de bani necesare, adrese la care încă nu a primit nici un răspuns. „Suntem preocupați ca această instituție să se înființeze la nivelul județului, să funcționeze, dar nu pot să iau fonduri de la centrele de plasament, de la spitalele de bolnavi neuropsihic, deci să las aceste categorii de oameni care-i avem în asistența noastră și să aloc fonduri înființării acestei instituții”, a mai spus Mîrza.

Recomandări

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Cursuri gratuite pentru folosirea calculatorului, organizate de Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”

Prezența la serviciu a angajaților Consiliului Județean Suceava, controlată prin sistem de recunoaștere facială

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Elevul bătăuș de la Vicovu de Sus a fost exmatriculat. Victima, penalizată cu suspendare, iar martorii, cu preavize