Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a anunțat că va discuta cu liderii celorlalte formațiuni politice din județ în vederea elaborării unei strategii menită să prevină ca alegerile prezidențiale din 22 noiembrie să fie fraudate de PD-L.
În opinia liderului social-democrat, singurul țel al Guvernului Boc este ca prin instrumentele de care dispune să fraudeze alegerile. „Am înțeles că și în județul nostru se fac asemenea pregătiri, se pregătesc sume uriașe de bani pentru mituirea alegătorilor, pentru mituirea celor din secțiile de votare și fac apel atât la instituțiile statului abilitate cu intervenția de a stabili măsurile de legalitate, cât și la oamenii de partid – și o să am o discuție și cu liderii celorlalte organizații politice din județ, să facem front comun”, a afirmat Mîrza.
Senatorul a arătat că activiștii PSD vor fi instruiți și dotați cu aparatura necesară pentru a aduna probe în cazul în care vor avea elementele unei posibile fraude, dar și pentru a interveni în momentul în care se va încerca acest lucru. Totuși, fără cooperare din partea instituțiilor statului, Mîrza are îndoieli că astfel de acțiuni vor fi suficiente pentru a împiedica practicile electorale incorecte.