Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, a părăsit penitenciarul de la Poarta Albă din județul Constanța în jurul orei 16.30, îmbrăcat la costum și cu barba crescută, precizând că se simte „ok” după ce a fost eliberat condiționat, scrie Mediafax.Întrebat de jurnaliști despre cum se simte după ce instanța a admis eliberarea lui condiționată, Miron Mitrea a răspuns simplu „Ok”.Însoțit de avocată, fostul ministru al Transporturilor a fost așteptat de un prieten cu mașina, iar apoi a plecat fără a mai face alte declarații.Decizia de eliberare condiționată a fost luată joi de magistrații Tribunalului Constanța și este definitivă.





