Mirodeniile, o explozie de arome și sănătate



Condimentele și ierburile aromatice nu sunt doar elementele care conferă o aromă deosebită mâncărurilor, ci sunt adevărate explozii de bunătate, întrucât nutriționiștii spun că aceste minuni ale naturii aduc foarte multe beneficii pentru sănătate.
Mirodeniile de tot soiul sunt folosite de sute de ani nu doar în gastronomie, ci și în medicină. Multe dintre aceste ingrediente au proprietăți antibacteriene și sunt folosite din cele mai vechi timpuri pentru a favoriza conservarea alimentelor, în special în vremurile când frigiderul nu fusese încă inventat. În medicina tradițională, chimionul, coriandrul, menta și usturoiul erau folosite în antichitate pentru a vindeca tulburările digestive, în timp ce extractul de semințe de pătrunjel era administrat ca laxativ și pentru reglarea retenției de apă. Și în ziua de azi, multe condimente și ierburi aromate sunt folosite ca remedii naturiste, ghimbirul, de exemplu, fiind un tratament eficient împotriva grețurilor.
Beneficiile pe care mirodeniile le aduc sănătății nu sunt doar credințe populare, întrucât mai multe studii științifice au dovedit faptul că plantele aromatice conțin o gamă largă de substanțe nutritive și componente chimice vegetale (fitochimicale) care pot preveni apariția bolilor și care potențează sănătatea.
Mirodeniile, minunate pentru sănătate
Cercetările efectuate în domeniul medicinei au arătat că mai toate plantele aromatice și condimentele conțin cantități semnificative de antioxidanți, substanțe care combat radicalii liberi ce generează diverse afecțiuni. În plus, mirodeniile sunt bogate în substanțe chimice vegetale precum curcumina (se găsește în șofran), capsaicina (se găsește în ardeiul iute), alicina (componentă a usturoiului) și gingerolul (se găsește în ghimbir), conținând, totodată, și o gamă largă de vitamine, inclusiv vitamina C.
Potrivit nutriționiștilor, condimentele și ierburile aromatice potențează proprietățile medicale ale altor alimente, datorită unui fenomen numit Ľsinergie alimentară”. Din acest motiv, veți avea mai multe de câștigat dacă veți consuma mirodeniile ca atare, integrate mâncărurilor, și nu veți opta pentru suplimente nutritive care să conțină fitochimicale. Alt beneficiu major pe care îl aduc mirodeniile se datorează proprietăților acestora de potențare a gustului și aromei, fapt ce sporește satisfacția gastronomică și reduce pericolul de a mânca mai mult decât ați avea nevoie. În plus, dacă folosiți condimente sau ierburi aromate când gătiți, preparatele nu vor mai avea nevoie de sare, grăsimi sau zahăr.
Condimente sau ierburi aromatice?
În general, ierburile aromatice sunt sau provin din frunzele diferitelor plante, în timp ce condimentele sunt procesate din semințele, fructele, coaja sau rădăcinile plantelor. Cu toate acestea, regula nu este bătută în cuie, întrucât există anumite plante din care rezultă și ierburi aromatice, și condimente. Un exemplu în acest sens este coriandrul. Frunzele de coriandru pot fi folosite ca atare pentru a da gust diverselor mâncăruri gătite, în timp ce semințele lui sunt utilizate pentru a prepara pasta de curry.
Mirodeniile, de orice fel ar fi ele, pot fi folosite și în stare proaspătă, dar și conservate sau uscate. Dacă sunt depozitate în condiții corespunzătoare, atât condimentele, cât și ierburile aromatice își păstrează proprietățile și nu își pierd nici din componentele chimice benefice.
Controlul calității mirodeniilor
Este foarte important ca mirodeniile să fie păstrate corect, pentru a nu-și pierde din proprietăți. Astfel, dacă ați făcut rost de ierburi aromatice proaspete, înveliți-le într-un șervețel de hârtie și păstrați-le în frigider, într-o pungă de plastic. Alternativa ar fi să le țineți cu cozile într-un borcan cu apă, acoperindu-le cu o pungă de plastic. Oricum ar fi, este recomandat să nu țineți mirodeniile proaspete nefolosite mai mult de o săptămână.
Cât despre ierburile aromatice și condimentele uscate, acestea trebuie păstrate într-un recipient etanș sau într-o pungă de plastic, într-un loc întunecos și răcoros, dar nu mai mult de șase luni. Este foarte important să nu țineți mirodeniile în apropierea unei surse de căldură, întrucât în aceste condiții calitatea și aroma vor avea de suferit.
Pentru ca ierburile proaspete să își mențină gustul, culoarea și textura, este recomandat ca la gătit să le folosiți când preparatul este aproape gata. În schimb, mirodeniile uscate trebuie integrate mâncărurilor chiar la începutul procesului de gătit, pentru ca aromele puternice să aibă timp să se împrăștie și să se impregneze în ingrediente.
În general, condimentele ar trebui folosite în cantități mici, prin urmare, le puteți utiliza cât de des vreți. Adăugate la preparate ce conțin legume, fructe, cereale, diverse soiuri de alune și semințe, mirodeniile nu vor face altceva decât să contribuie la cantitatea de substanțe benefice pe care organismul o preia din alimentația zilnică.
5 idei pentru a folosi mirodeniile
1. Adăugați usturoi și ierburi mediteraneene la sosurile preparate pentru paste.
2. La micul dejun, presărați scorțișoară peste cerealele integrale sau peste musli.
3. Aromați merele coapte cu nucșoară și cuișoare.
4. Ca alternativă la ceai, faceți infuzie de mentă sau ghimbir.
5. Adăugați rozmarin în salatele de cartofi.