Liga a II-a

Mircea Negru ar avea cel mai mult de suferit după excluderea Năvodariului



Golurile marcate de Mircea Negru la Năvodari vor fi șterse din statistici
Golurile marcate de Mircea Negru la Năvodari vor fi șterse din statistici

În decurs de doar câteva luni, formația Săgeata Năvodari a ajuns de la statutul de principală favorită la promovarea în primul eșalon la cel de echipă condamnată la desființare. Din cauza datoriilor acumulate către propriii jucători și a baremurilor de arbitraj neplătite, gruparea constănțeană, rămasă fără sprijinul Consiliului Local Năvodari după arestarea primarului Nicolae Matei, adună sancțiuni pe bandă rulantă din partea FRF. Astfel, în urma ultimei ședințe a Comisiei de Disciplină și Etică, formația de pe Litoral s-a ales cu o nouă penalizare de 12 puncte, ajungând astfel la un total de 20 de puncte care i-au fost retrase din clasamentul general al Seriei I.
În urma acestei decizii, Săgeata Năvodari a preluat „lanterna roșie” a campionatului, în dreptul liniei de clasament a constănțenilor mai rămânând doar 4 puncte. Eventuala retragere sau excludere din campionat va duce la anularea rezultatelor meciurilor din retur și convertirea acestora în eșecuri la „masa verde”, conform regulamentului. Ceea ce înseamnă că succesul cu 6-0 al Rapidului din meciul retur, cu Săgeata, se va transforma în 3-0, Mircea Negru urmând să fie văduvit de cele 4 goluri înscrise în respectiva întâlnire. În acest moment, Mircea Negru împarte prima treaptă a ierarhiei marcatorilor din eșalonul secund cu fostul său coleg de linie Marius Matei și cu Marius Gelu Ene (FC Voluntari), fiecare cu câte 10 reușite.
Iată cum arată clasamentul după această ultimă sancțiune aplicată năvodărenilor:
1. FC Voluntari 16 12 2 2 45-15 38
2. Rapid Suceava 16 8 7 1 34-14 31
3. Academica Argeș 16 9 4 3 30-14 31
4. Gloria Buzău 16 8 1 7 26-27 25
5. SC Bacău 16 5 6 5 24-17 21
6. Unirea Slobozia 16 5 6 5 19-16 21
7. CF Brăila 16 5 5 6 19-26 20
8. ACS Berceni 16 3 7 6 19-33 16
9. Farul Constanța 16 2 6 8 16-30 12
10. CS Balotești 16 2 5 9 17-28 11
11. FCM Dorohoi 16 2 4 10 12-34 10
12. Săgeata Năvodari* 16 7 3 6 18-25 4
* – echipă penalizată cu douăzeci de puncte pentru neplata datoriilor.



Recomandări