Afirmație

Mircea Geoană, supus unor „atacuri energetice” la dezbaterea cu Băsescu!



Mircea Geoană la dezbaterea cu Băsescu. Foto: MEDIAFAX
Mircea Geoană la dezbaterea cu Băsescu. Foto: MEDIAFAX

Soția liderului PSD, Mihaela Geoană, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, că soțul său a fost supus unor „atacuri energetice” la dezbaterea finală din campania prezidențială și că și ea a simțit aceste influențe.
Mihaela Geoană a explicat astfel faptul că soțul său „nu a ripostat foarte natural” la întrebarea lui Traian Băsescu referitoare la vizita la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, deși știa că acest subiect va fi adus în discuție și avea variante de răspuns pregătite.
„Cred că a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar în sală oameni care lucrau la acest lucru”, a spus soția liderului social-democrat.
Ea a precizat că această situație nu a fost pe toată durata dezbaterii, ci doar în anumite momente, „probabil decisive”, pe care crede că soțul său le-a simțit.
Mihaela Geoană a susținut că și ea s-a simțit fără energie și că a avut momente în care nu se putea concentra.
„Vreau să spun că am simțit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu mă puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu”, a declarat soția liderului social-democrat.
Cu o seară în urmă, la același post de televiziune, Mircea Geoană negase că s-ar fi simțit fără energie la dezbaterea televizată din turul al doilea al prezidențialelor, apreciind că acestea ar fi scuze puerile, însă afirmase că Traian Băsescu apelează la ajutorul unor persoane care au capacități paranormale și care au fost în sală în timpul dezbaterii respective.
„Eu am văzut în timpul dezbaterii, deci în dezbaterea respectivă, oameni care lucrează cu Băsescu pe acest domeniu, prezenți exact în dreapta camerei de luat vederi. (…) Își făceau treaba. Ce făceau, ce nu făceau, nu știu, dar i-am văzut cu ochii mei, îi știu cine sunt. Și i-am văzut și la Cotroceni, în timpul discuțiilor cu partidele politice. Același cetățean, stând liniștit, într-un colț”, a relatat liderul PSD.
Coordonatorul campaniei electorale a PSD pentru prezidențiale, Viorel Hrebenciuc, afirma, după scrutin, referindu-se la dezbaterea finală Băsescu – Geoană, că Traian Băsescu este în formă maximă în ziua de joi, pentru că este ziua flăcării violet, iar cei ce se ocupă de ezoterie știu acest lucru. El a invocat faptul că la dezbatere, care a avut loc într-o zi de joi, și Băsescu și lideri ai PD-L purtau haine violet.



Recomandări