Mircea Geoană, audiat ca martor în dosarul „Mită la PSD”. Cristi Burci, citat cu mandat de aducere

Senatorul Mircea Geoană a fost audiat, joi, la Curtea de Apel București, în dosarul cunoscut sub numele de „Mită la PSD”, el având calitatea de martor, instanța dispunând și citarea lui Cristian Burci cu mandat de aducere, având în vedere că nu s-a prezentat pentru a fi și el audiat, informează Mediafax.Mircea Geoană a spus, în fața instanței, că nu a știut de încheierea vreunui contract între compania Interagro și Insomar. El a subliniat că, în calitate de președinte al PSD, nu s-a ocupat de finanțarea campaniei electorale din 2009, când a candidat pentru funcția de președinte al României.Senatorul a precizat că, în cadrul unor contexte sociale, l-a întâlnit pe omul de afaceri Ioan Niculae, arătând, însă, că nu a discutat niciodată cu acesta despre o potențială intervenție la Guvern pentru favorizarea firmelor lui Niculae.”Am fost martor și la primul proces. Acolo a fost o decizie de achitare a celor doi inculpați. (…) Mi-am menținut în integralitate declarațiile făcute în prima instanță”, a declarat Mircea Geoană după terminarea procesului de la Curtea de Apel București.

Recomandări

Teo Trandafir și Andreea Marin, persoane vătămate într-un dosar privind tineri care înșelau suceveni în numele vedetelor

Șeful de la Permise, arestat pentru șpăgi amețitoare, este martor în dosarul în care o femeie ar fi dat o mită de 100 de euro

Unul dintre martorii din dosar este comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja, pus sub acuzare pentru șpăgi amețitoare, într-un carusel infracțional în care se învârteau milioane de euro
Unul dintre martorii din dosar este comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja, pus sub acuzare pentru șpăgi amețitoare, într-un carusel infracțional în care se învârteau milioane de euro

Emil Boc,audiat în dosarul Microsoft: Valerian Vreme și-a dedicat timpul agendei digitale a României

Dragnea, audiat la ÎCCJ în dosarul angajărilor fictive. Fosta soție a ACHITAT prejudiciul și cere încetarea procesului/ Liderul PSD, întâmpinat de protestatari

Martor în dosarul CET Govora: Șova i-a dat 100.000 euro deputatului Rizea. Înainte îi mai dăduse 100.000