Mircea Băsescu a plecat, luni, în jurul orei 18.20, de la locuința mamei sale, care a decedat în cursul după-amiezii, spunând că deocamdată nu a fost stabilită data înmormântării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat de jurnaliști, la plecarea de la locuința de pe strada Arcului, din Constanța, când va fi înmormântată Elena Băsescu, Mircea Băsescu a spus că deocamdată nu s-a stabilit data înmormântării. Fratele președintelui Traian Băsescu a mai spus că nu se afla acolo în momentul morții mamei sale, ci că a fost și el anunțat despre decesul acesteia și a ajuns imediat acolo.
Elena Băsescu stătea în permanență, în ultima perioadă, cu o măicuță.
La ora transmiterii acestei știri, Mircea Băsescu a plecat de la locuința de pe strada Arcului, din municipiul Constanța, unde este așteptată să sosească soția șefului statului, Maria Băsescu.
Traian Băsescu, aflat în prezent la un summit la Bruxelles, își vizitase mama, sâmbătă, la Constanța, iar la sfârșitul săptămânii trecute Elena Băsescu, grav bolnavă, a fost împărtășită de un preot, afirmă vecini ai acesteia, care au mai spus că șeful statului a venit în vizită la mama sa știind că este grav bolnavă.
Unul dintre vecinii Elenei Băsescu a spus că ultima dată s-a întâlnit cu aceasta vineri, când femeia coborâse în fața blocului.
La locuința mamei șefului statului se află mai mulți membri ai familiei Băsescu. În fața blocului de pe strada Arcului din Constanța, unde locuia mama președintelui, se află un agent SPP, care le-a transmis jurnaliștilor ajunși acolo că familia Băsescu a solicitat intimitate.
Elena Băsescu, mama președintelui Traian Băsescu, a murit, luni, la Constanța, la vârsta de 82 de ani.
Președintele Traian Băsescu se află la Bruxelles, la summit-ul Asia-Europa, de unde ar fi trebuit să revină marți în țară.
În urma decesului mamei sale, președintele Traian Băsescu și-a scurtat vizita de două zile la Bruxelles și va reveni luni seară în țară.
În octombrie 2009, Elena Băsescu, ce suferea de cancer la sân, a fost internată la Institutul Oncologic Fundeni din Capitală.
Atunci, șeful statului nu a dorit să dea detalii despre starea de sănătate a mamei sale, precizând că are grijă de aceasta.