Minorul care și-a pierdut viața în cumplitul accident de vineri după-amiază era elev la școala din Bosanci



Accidentul de la Bosanci
Accidentul de la Bosanci

Tragedia de vineri după-amiază de la Bosanci, în care un minor a murit și altul a ajuns la spital, i-a revoltat pe săteni. Oamenii spun că pe timp de seară sunt mulți tineri care fac concursuri de viteză cu mopede sau motociclete, iar măsurile au întârziat să apară. Și primarul din Bosanci, Neculai Miron, a admis că există astfel de curse, dar că acum de la venirea anotimpului rece s-au redus. Mai mult, primarul spune că a sesizat și Poliția, numai că tinerii se anunță între ei și acțiunile polițiștilor nu au eficiența dorită.
Vineri, în jurul orei 17.00, un bărbat de 67 de ani care se afla la volanul unui tractor cu remorcă venea de la câmp și intenționa să ajungă acasă. A virat la stânga, numai că din spate a venit cu mare viteză un moped care nu era înregistrat și înmatriculat.
Mopedul era condus de un minor de 15 ani, iar pasager era un prieten de al său care urma să împlinească în scurt timp 14 ani. Potrivit martorilor, mopedul nu avea lumini, iar lipsa de experiență și viteza au dus la tragedie.
Vehiculul pe două roți a intrat în plin în remorcă, iar urmările au fost tragice. Copilul de nici 14 ani a murit, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale sosite la locul accidentului.
Din păcate, pentru băiatul care este elev al școlii din Bosanci nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva.
Cel care conducea mopedul a fost preluat și transportat la spital de alt echipaj medical, iar la Unitatea de Primire Urgențe i s-a pus diagnosticul fractura distală tibie, fractura distală peroneu cu minimă deplasare.
Atât minorul care conducea mopedul, cât și tractoristul au fost testați cu aparatul etilotest, dar nici unul nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă acum să refacă firul acestei tragedii, dar în lipsa unor camere de supraveghere care să fie montate în zonă misiunea lor va fi una dificilă.

Accidentul de la Bosanci
Accidentul de la Bosanci


Recomandări

Doi morți și mai mulți răniți serios, după accidente cu vehicule pe două roți, în ultimele zile. Sezonul accidentelor de acest gen abia a început

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava