„Dragoste” la plic

Minoră obligată să se drogheze de către un individ care apoi a forțat-o să facă sex cu el



Anchetatorii susțin că fiind amenințată cu bătaia fata s-a conformat și a tras acel praf pe nas
Anchetatorii susțin că fiind amenințată cu bătaia fata s-a conformat și a tras acel praf pe nas

Acuzații extrem de grave îi sunt aduse unui tânăr din orașul Vicovu de Sus, Ovidiu Gheorghe Ursachi (32 de ani), care a fost arestat ieri de Tribunalul Suceava, respectivul fiind încătușat după ce, susțin procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, respectivul a obligat o minoră să se drogheze, pentru ca mai apoi să întrețină cu ea relații sexuale împotriva voinței acesteia.
Ursachi, poreclit „GJ” sau „Ficiu”, a fost arestat preventiv alături de un alt tânăr din aceeași localitate, Constantin Georgiță (24 de ani), după ce cei doi, susțin anchetatorii, au încercat să transporte în municipiul Suceava și să îi vândă unui băiat de polițist 100 de plicuri de etnobotanice.
O amenința că va da cu mașina peste ea, dacă nu vrea să iasă la un suc cu el
La începutul acestui an, ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că Ovidiu Ursachi i-a vândut unei adolescente în vârstă de 17 ani un praf de culoare albă pe care aceasta l-a prizat.
În urma cercetărilor efectuate în acest caz, a ieșit la iveală o poveste cutremurătoare, spusă chiar de minora respectivă.
În fața anchetatorilor, minora a declarat că înaintea sărbătorilor pascale de anul trecut, într-una din zile, în timp ce mergea spre liceu, a fost abordată de către acest Ursachi care i-a propus să o ducă el la școală cu mașina.
Fata a refuzat, însă ulterior a fost contactată telefonic de același individ, care a invitat-o la un suc, amenințând-o chiar cu acte de violență, dacă nu va accepta.
Procurorii au explicat în fața instanței de judecată că una dintre amenințări era că va da cu mașina peste minoră.
Adolescenta și-a schimbat numărul de telefon, iar câteva luni nu a mai fost contactată de către inculpat. Spre finele anului trecut, însă, Ursachi, arată anchetatorii, s-a dus din nou la liceu la victimă și, foarte insistent, i-a cerut să se întâlnească cu el.
I-a dat să bea dintr-o sticlă de suc, iar minorei i s-a făcut rău dintr-odată
În cele din urmă, înainte de Crăciun, minora a acceptat și, fără știrea părinților, s-a dus să se vadă cu individul poreclit „GJ”. Cu mașina acestuia au mers până în municipiul Rădăuți, unde bărbatul de 32 de ani i-a dat să bea dintr-o sticlă de suc, iar victima povestește că imediat i s-a făcut rău. Îi venea să vomite, vedea în ceață și i-a amorțit fața, le-a declarat ea anchetatorilor.
Tânărul i-a spus că are el medicamentul pentru astfel de situații și a scos din buzunar o pungă în care se aflau mai multe plicuri de culoare albastră. „Inculpatul a desfăcut un plic, iar din interior a scos pe telefonul mobil un praf de culoare albă pe care l-a întins și a făcut o ”liniuță”, cerându-i amenințător să o tragă pe nas. Fiind amenințată cu bătaia de acesta, s-a conformat și a tras acel praf pe nas, după care și inculpatul a făcut la fel”, susțin procurorii DIICOT Suceava.
„I-a cerut să nu mai spună nimănui că a întreținut relații sexuale cu ea cu forța, amenințând-o cu moartea”
După acest episod, cei doi au mers într-un apartament de pe strada Putnei din Rădăuți, unde se aflau două fete, tot minore, eleve la un liceu din localitate, cărora Ursachi, descriu anchetatorii în actele înaintate instanței, le-a dat câteva plicuri, cerându-le să-și facă liniuțe și să consume din acel praf.
După ce au plecat din Rădăuți, a mai povestit la audieri minora în cauză, s-au dus în Vicovu de Sus, unde tânărul a oprit mașina pe o uliță lăturalnică, a blocat ușile și a forțat-o pe minoră să facă sex cu el.
„Ulterior i-a cerut să nu mai spună nimănui că a întreținut relații sexuale cu ea cu forța, amenințând-o cu moartea. În jurul orei 03:30 a lăsat-o în apropierea locuinței sale, iar ea s-a strecurat în casă, intrând pe geam în camera sa. A doua zi a fost contactată telefonic de inculpat care i-a cerut din nou să nu mai spună nimănui ce s-a întâmplat, iar după câteva zile acesta a venit chiar la școală la ea și a amenințat-o cu acte de violență în cazul în care va povesti cele petrecute”, mai arată procurorii.
Victima și-a schimbat din nou numărul de telefon mobil, însă, nu după multă vreme a fost contactată din nou de către Ursachi, care a dus-o din nou în acel apartament din Rădăuți și, din nou, a forțat-o, spunea minora, să tragă pe nas o liniuță.
Din povestea conturată de anchetatori, rezultă că adolescenta a devenit consumatoare de produse psihotrope și a acceptat în mai multe rânduri să se întâlnească cu acesta, cel mai probabil pentru a obține „pliculețele cu vise”.
Cercetările sunt continuate în acest caz de către de către ofițerii Antidrog, sub conducerea procurorilor DIICOT.
Transport de 100 de pliculețe cu etnobotanice, interceptat de polițiștii Antidrog
Procurorii DIICOT Suceava l-au trimis după gratii pe Ursachi pentru alte acuzații, și anume că a încercat să transporte și să livreze pe raza municipiului Suceava unui alt dealer 100 de pliculețe cu etnobotanice, care conțineau și substanțe din categoria drogurilor de risc.
Destinatarul era un anume Ionuț Păstrăv (25 de ani), alias „Recu” din municipiul Suceava, fiul unui subofițer de poliție, tânăr arestat preventiv în luna iulie a acestui an în dosarul unei grupări de dealeri de etnobotanice pe raza municipiului Suceava.
Constantin Georgiță, zis „Cuperi”, era unul dintre consumatorii care cumpărau frecvent „vise” la plic de la Păstrăv, iar acesta din urmă i-a cerut să îi aducă 100 de plicuri de etnobotanice. „Cuperi” a luat legătura cu Ovidiu Gheorghe Ursachi și împreună cu acesta, pe 19 aprilie a.c., au plecat spre Suceava, să livreze marfa.
Cei doi se aflau într-o mașină Audi A 4 condusă de către un alt tânăr din zona Vicov, Ioan Schipor. Ce nu știau ei era că polițiștii Antidrog intraseră deja pe fir și știau de tranzacția ce urma să fie efectuată.
În baza informației oferite de ofițerii BCCO, polițiștii din Dărmănești au oprit autoturismul Audi, însă, în urma controlului celor trei tineri și al bagajelor acestora nu au găsit substanțe interzise.
La aproximativ trei minute după ce i-au lăsat să-și continue drumul, polițiștii au găsit în locul în care a fost oprit autoturismul un număr mare de plicuri din material plastic, de culoare albastră, semitransparente, confecționate artizanal. În interiorul fiecărui plic albastru se afla o cantitate mică de substanță sub formă de praf, de culoare albă.
În urma analizelor de laborator, s-a stabilit că era vorba de etnobotanice care conțineau substanțe interzise de lege.
Anchetatorii au depus la dosar mai mult interceptări ale unor convorbiri telefonice în care suspecții discută despre plicurile „pierdute” în drum spre Suceava.
Relevantă în acest sens este o convorbire dintre Constantin Georgiță și prietena acestuia, care se afla în Italia în acel moment, și căreia tânărul i-a povestit cum au fost urmăriți de poliție, cum au scăpat de plicurile cu etnobotanice și cum, din cauză că a fost intermediar în toată această afacere, Ovidiu Ursachi i-a pretins suma de 250 de euro, luându-i drept gaj actele mașinii.



Recomandări

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani
Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani