Bătaie în club

Minor în comă la spital, după ce-a fost lovit cu un tac de biliard în cap

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost internat în comă la Spitalul Județean, după ce a fost lovit în cap cu un tac de biliard, într-un club din orașul Gura Humorului. Cercetările au fost preluate de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist, fiind vorba de o infracțiune de tentativă de omor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, agresiunea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1:30. Cătălin Cotoc, în vârstă de 23 de ani, și Vasile S., în vârstă de 17 ani, ambii localnici, s-a luat la ceartă, primul lovindu-l pe adolescent cu un tac de biliard în zona capului. Lovitura a fost extrem de puternică, din moment ce victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Era în comă profundă și îi curgea sânge din urechi.
În urma investigațiilor, doctorii au depistat prezența unui cheag de sânge pe creier și au dispus efectuarea unei intervenții chirurgicale de urgență.
Inițial, polițiștii au mers pe vătămare corporală gravă, însă încadrarea juridică a faptei s-a schimbat în tentativă de omor calificat, după ce medicii au stabilit că viața minorului în vârstă de 17 ani a fost pusă în pericol.
Ieri, victima era în continuare în comă, fiind internată în secția de Reanimare, sub strictă supraveghere medicală.
La Gura Humorului, polițiștii anchetatori sub coordonarea procurorului criminalist încercau să stabilească toate împrejurările în care a avut loc agresiunea, urmând să decidă dacă vor dispune reținerea pentru 24 de ore a tânărului care l-a lovit pe minor cu tacul în cap.

Recomandări

Un bărbat și-a lovit vecinul cu scaunul în cap. Victima a murit din cauza rănilor, iar agresorul a făcut infarct și și-a găsit sfârșitul

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu