Ministrul Sănătății: Voi discuta cu firmele care vor să retragă medicamente de pe piață

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, marți, că va avea discuții cu firmele producătoare și importatoare care intenționează să retragă de pe piață anumite medicamente pentru care nu există alternativă terapeutică, precizând și că se lucrează la noi reglementări în privința taxei clawback, scrie Mediafax.”Există o prevedere legală care spune că atunci când un producător sau un importator își notifică intenția de a retrage de pe piață un anumit produs trebuie să-l mențină pe piață încă un an. După cum știți, am verificat săptămâna trecută împreună cu Agenția Națională a Medicamentului și cu Direcția Farmaceutică aceste produse care au fost notificate. Unele dintre ele au alternativă terapeutică pe piață, iar pentru celelalte o să avem discuții inclusiv cu firmele care trebuie să ne notifice, să vedem care sunt motivele și, în același timp, la Ministerul Finanțelor se lucrează pe o nouă reglementare în ceea ce privește clawback-ul care va aduce lucruri pozitive în ceea ce privește piața medicamentelor”, a susținut ministrul Sănătății, la un eveniment organizat cu prilejul Zilei Tineretului.

Recomandări

Un ieșean cu origini rădăuțene a finalizat construcția unei fabrici unde se vor produce medicamente și suplimente alimentare

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a declarat impresionat de două afaceri sucevene în domeniul auto și textilelor, dezvoltate de firmele Automotive Albaca și Colzum Conf

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a declarat impresionat de două afaceri sucevene în domeniul auto și textilelor, dezvoltate de firmele Automotive Albaca și Colzum Conf

Un om de afaceri originar din Rădăuți construiește o fabrică ultramodernă în care se vor produce medicamente și suplimente alimentare

Criză acută de medicamente de bază pentru copii, bolnavii de inimă, epileptici, cei cu transplant, dar și lipsă de antibiotice

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României