Ministrul Educației atrage atenția inspectorilor școlari, directorilor și cadrelor didactice că se apropie sfârșitul semestrului I și că până în 29 ianuarie trebuie să ia toate măsurile pentru terminarea cursurilor în bune condiții, punând accent pe încheierea situației școlare „în condiții optime”.
Ministerul Educației informează, marți că ministrul Daniel Funeriu a semnalat faptulp că „una din preocupările prioritare trebuie să o constituie organizarea și desfășurarea activității instructiv-educative în condiții de disciplină și siguranță”.
„În acest sens, factorul cheie este atenția ce va fi acordată respectării regulamentelor școlare și a celor de ordine interioară la nivelul fiecărei unități de învățământ”, potriit sursei citate.
În acest context, ministrula a atras atenția în mod deosebit asupra încheierii situației școlare a elevilor „în condiții optime, evitându-se pe cât posibil supraîncărcarea programului de lucru”.
Elevii vor fi în vacanță în perioada 30 ianuarie – 7 februarie, cursurile începând în 8 februarie.