Zile de sărbătoare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prilejuite de trecerea celor 45 de ani de la înființarea primei instituții de învățământ superior din județ.
Universitatea „Ștefan cel Mare” a îmbrăcat haina de sărbătoare, și pe parcursul a două zile, astăzi și mâine, va marca, prin diverse activități culturale, împlinirea celor 45 de ani de la înființare.
Astăzi, în prima zi a manifestărilor, și-au anunțat prezența la sărbătoare Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Cristian Adomniței, academicianul Constantin Corduneanu, al doilea rector al Institutului de Învățământ Superior Suceava, academicianul Eugen Simion, academicianul Cristian Hera, președintele Consiliului Național al rectorilor, Ecaterina Andronescu, actuala conducere a universității, reprezentată prin rectorul Adrian Graur și prorectorii Sanda Maria Ardeleanu și Aurel Burciu, reprezentanți ai autorităților județene și locale, reprezentanți ai organizațiilor studențești, cadre didactice și studenți ai universității.
Deschiderea oficială a zilelor aniversare va avea loc astăzi la orele 10:00 la Auditorium „Joseph Schmidt”. După deschiderea oficială, oaspeții universității vor participa la inaugurarea Corpului E al instituției de învățământ superior.
Manifestările vor continua cu înmânarea medaliei jubiliare și a diplomei aniversare a universității, cu expoziții de carte și vernisaje de pictură.
În cea de-a doua zi aniversară, toți oaspeții universității vor face un tur al mănăstirilor din Bucovina. Ziua se va încheia cu un concert în Auditorium „Joseph Schmidt” și cu un cocteil.
127 de studenți în primul an de funcționare
Actuala Universitate „Ștefan cel Mare”, fostul Institut Pedagogic de trei ani și-a deschis porțile în anul 1963. În primul an de funcționare, cursurile celor două facultăți ale Institutului Pedagogic de trei ani erau urmate de 127 de studenți, îndrumați de 37 de cadre didactice.
Chiar din al doilea an de viață al Institutului Pedagogic, numărul studenților începe să crească datorită înființării unor specializări noi, precum Istorie, Geografie, Sport și Litere. Astfel, la sfârșitul anului 1964, 305 studenți învățau la Suceava, iar trei ani mai târziu numărul acestora a ajuns la 500 de studenți. Numărul studenților se dublează, iar în anul 1970 la Suceava studiau aproximativ 1.000 de studenți, unii dintre ei veniți și din județele vecine.
Perioada cuprinsă între anii 1985-1989 este una grea pentru Institutul de Învățământ Superior din Suceava, instituția de învățământ ajungând în pragul „falimentului” din cauza unor decizii administrative și funcționând aproape ca o filială a Institutului Politehnic din Iași.
Noul început al vieții studențești din Suceava debutează cu un marș al profesorilor și studenților suceveni, care la începutul anului 1990 scandează în fața Guvernului și cer înființarea Universității „Ștefan cel Mare”. Pe 7 martie 1990, printr-o Hotărâre de Guvern, institutul de Învățământ Superior din Suceava devine Universitatea „Ștefan cel Mare”, aflată în subordinea Ministerului Învățământului.
De la începuturi și până în prezent, numărul studenților suceveni a crescut de peste 10 ori, iar cel al cadrelor didactice a crescut de aproape 14 ori.