Miniștrii PSD și-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc



Miniștrii PSD și-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc, a anunțat, la Palatul Victoria, fostul vicepremier Dan Nica, afirmând că responsabilitatea crizei politice revine integral PDL.
Miniștrii PSD au sosit la Palatul Victoria, pentru a-și depune demisiile din Guvern, ca urmare a revocării lui Dan Nica, prin decret prezidențial, din postul de vicepremier și ministru al Administrației și Internelor.
Primul care a intrat în Guvern alături de miniștrii sosiți pentru a-și depune demisia a fost Dan Nica.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a anunțat anterior că toți miniștrii PSD demisionează din Guvern, fiind solidari cu vicepremierul Dan Nica, revocat din funcție de către președintele Traian Băsescu, la propunerea primului-ministru.
PSD deține în Guvern portofoliile Educației, Sănătății, Afacerilor Externe, Muncii, Agriculturii, Relației cu Parlamentul, Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Internelor și Mediului.