Ministerul Sănătății a asigurat finanțarea Unității pentru Primiri Urgențe doar până la mijlocul lui decembrie

Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului de Urgenta Suceava
Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului de Urgenta Suceava

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava are bani de funcționare doar până la mijlocul lunii decembrie. Finanțarea acestei secții a spitalului trebuie asigurată, conform legii, de Ministerul Sănătății, numai că banii alocați nu acoperă necesarul până la sfârșitul anului. Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat, marți, în conferință de presă, că UPU Suceava ”are nevoie de suplimentare de fonduri, inclusiv pentru începutul anului viitor”.
Numărul prezentărilor la UPU Suceava depășește 300 de pacienți pe zi. Dintre aceștia, conform evidențelor spitalului, aproximativ o treime au probleme medicale care le pun viața în pericol, așa cum este definită urgența. Problemele de sănătate ale celorlați ar putea fi rezolvate în ambulatoriul de specialitate sau în cabinetele medicilor de familie.

Recomandări

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda

Trotuare-patinoar și oameni ajunși la Urgențe după căderi pe gheață, la primele ore ale dimineții, în municipiul Suceava

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava