Unitățile de învățământ vor rămâne închise marți în 12 județe și municipiul București, în timp ce în alte opt județe vor fi deschise doar grădinițele sau vor rămâne închise mai multe școli, a anunțat luni, la comandamentul de iarnă, ministrul Educației, Remus Pricopie, informează Mediafax. Inspectoratele școlare județene vor decide, pe parcursul zilei de luni, dacă unitățile de învățământ pot funcționa sau nu la parametrii normali, putând fi decisă, în funcție de starea vremii, închiderea altor școli în afara celor din județele unde s-a luat deja această decizie. „Situația legată de unitățile de învățământ se poate schimba, în funcție de evoluția vremii, astfel că inspectoratele școlare județene vor decide, pe parcursul zilei, dacă unitățile de învățământ din județe pot funcționa sau nu la parametrii normali”, anunță Ministerul Educației.Totodată, Ministerul Educației recomandă tuturor studenților să ia legătura cu secretariatele universităților și să consulte paginile de internet ale acestora. În acest context, Școala Națională de Științe Politice din București a comunicat public decizia de suspendare a examenelor și în ziua de marți. Școlile din București și județele Ilfov, Argeș, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Buzău și Giurgiu vor fi închise și marți, potrivit situației transmise luni la Ministerul Educației de către inspectoratele școlare.În județele Buzău și Giurgiu vor sunt închise școlile, dar în municipiile Buzău și Giurgiu vor fi deschise grădinițele, măsura fiind luată pentru a veni în sprijinul părinților.De asemenea, în județele Bacău și Botoșani vor fi închise marți câte trei unități de învățământ, iar în județul Brăila vor fi cursuri doar în școlile din municipiul Brăila.În județul Dâmbovița vor fi închise 46 de unități de învățământ, în județul Suceava vor fi suspendate cursurile în cinci unități, iar în județul Vaslui, în 24 de unități, potrivit situației transmise la Ministerul Educației.Județele Buzău, Brăila și Vrancea au fost duminică, între orele 15.00 și 21.00, sub cod roșu de vreme rea și au rămas sub cod portocaliu până luni dimineață.Capitala și județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Bacău, Vaslui și Iași au fost până luni, la ora 09.00, sub cod galben.Codul portocaliu de viscol a fost prelungit luni, până la ora 23.00, în județele Constanța, Tulcea, Brăila, Călărași, Ialomița, Buzău, Vrancea și Galați, iar județele Bacău, Vaslui și Iași au fost atenționate cu cod galben.Unitățile de învățământ vor rămâne închise marți în 12 județe și municipiul București, în timp ce în alte opt județe vor fi deschise doar grădinițele sau vor rămâne închise mai multe școli, a anunțat luni, la comandamentul de iarnă, ministrul Educației, Remus Pricopie.Prezent la Buzău, ministrul a precizat că unitățile de învățământ vor fi închise și marți în județele Argeș, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și în municipiul București. Pricopie a mai anunțat că în județele Buzău și Giurgiu școlile vor fi închise, dar grădinițele din orașe vor fi deschise pentru a veni în sprijinul părinților, iar în alte șase județe o parte dintre unitățile școlare vor fi închise și marți, respectiv în Bacău (3 unități), Botoșani (3), Dâmbovița (46), Suceava (5) și Vaslui (24), în timp ce în județul Brăila se vor ține cursuri doar în școlile din municipiul Brăila. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educației ca, luni seara, să fie prezent la comandament la București pentru a fi evaluată situația tuturor școlilor, întrebându-l de ce în București trebuie închise școlile și marți, pentru că, în opinia sa, în Capitală „se criculă foarte bine”.Pricopie i-a răspuns premierului că solicitarea închiderii școlilor și marți în București i-a fost adresată duminică seara chiar de primarul general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, pentru a putea deszăpezi mai eficient străzile.Ponta i-a cerut lui Pricopie să mai discute în acest sens cu primarul general pentru ca populația să fie ținută în case doar dacă este necesar.Un număr de 172 de școli și grădinițe din județul Dâmbovița, unde învață peste 21.000 de elevi, vor fi închise și marți din cauza ninsorilor, în timp ce în Prahova vor fi suspendate în continuare cursurile, marți, în toate cele peste 600 de școli și grădinițe din județ. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, în urma consultării cu directorii unităților de învățământ și cu reprezentanții primăriilor a fost luată decizia ca 172 de unități de învățământ, respectiv 46 de unități cu personalitate juridică și 126 de structuri ale acestora, să rămână închise marți din cauza ninsorilor.Școlile și grădinițele în care cursurile sunt suspendate și marți sunt din orașele Târgoviște, Moreni, Pucioasa, Găești și comunele Aninoasa, Bezdead, Buciumeni, Bucșani, Cândești, Cornățelu, Dragomirești, Glodeni, Gura Ocniței, Hulubești, I.L. Caragiale, Iedera, Ludești, Malu cu Flori, Mănești, Niculești, Ocnița, Perșinari, Pucheni, Răzvad, Runcu, Tătărani, Văcărești, Valea Lungă, Vârfuri, Vișinești, Vulcana Băi și Vulcana Pandele.În municipiul Târgoviște rămân închise marți Liceul Teoretic ”Ion Heliade Rădulescu”, Liceul Teoretic ”Petru Cercel”, Școala gimnazială ”Mihai Viteazul”, Școala gimnazială ”Paul Bănică” și Școala pentru copii cu deficiențe Târgoviște. În total, peste 2.500 de elevi sunt înscriși la cele cinci unități de învățământ.În celelalte 408 unități de învățământ din județul Dâmbovița marți se vor ține orele de curs.Și în județul Prahova în toate cele peste 600 de școli și grădinițe cursurile vor fi suspendate marți, potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Prahova.Unitățile de învățământ sunt închise, luni, și posibil și marți, în București și în 26 de județe pentru care au fost emise cod portocaliu sau cod galben de ninsori și viscol.Codul portocaliu de viscol a fost prelungit, luni, până la ora 23.00, în județele Constanța, Tulcea, Brăila, Călărași, Ialomița, Buzău, Vrancea și Galați, iar județele Bacău, Vaslui și Iași au fost atenționate cu cod galben.Potrivit avertizării cod portocaliu emise luni dimineață de Administrația Națională de Meteorologie, între orele 09.00 și 17.00, în județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Vrancea, Galați, Constanța și Tulcea, viteza vântului la rafală va depăși 60-70 de kilometri pe oră, continuând să troienească puternic zăpada, iar vizibilitatea se va menține redusă.În estul Munteniei, în Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 50 de kilometri pe oră, temporar viscolind sau spulberând zăpada. Avertizarea cod galben emisă pentru județele Bacău, Vaslui și Iași este valabilă până la ora 23.00.Județele Buzău, Brăila și Vrancea au fost duminică sub cod roșu de viscol. Ulterior, de duminică seara până luni, la ora 09.00, cele trei județe, precum și Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași și Galați au fost sub avertizare cod portocaliu.Capitala și județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Bacău, Vaslui și Iași au fost până luni, la ora 09.00, sub cod galben.





