Ministerul Dezvoltării a fost anunțat oficial de neînceperea urmăririi penale în cazul Udrea



Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului precizează, miercuri, că a fost înștiințat oficial, pe 25 ianuarie 2010 despre neînceperea urmăririi penale față de ElenaUdrea, anchetată în 2009 de Parlament pentru modul în care Ministerul de resort a cheltuit fonduri pentru promovarea turismului.
Ministerul amintește că la sesizarea Camerei Deputaților, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat cercetări cu privire la faptele la care se face referire în raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Turismului pentru acțiuni de promovare a turismului și a imaginii României.
„Prin Ordonanța din data de 18 decembrie 2009, PÎCCJ a dispus neînceperea urmăririi penale față de Elena Udrea, cu privire la acuzațiile de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, neglijență în serviciu, deturnare de fonduri, conflict de interese, prezentare de date inexacte Parlamentului, refuz nejustificat de a furniza Parlamentului informații și documente”, se arată în comunicat.
Sursa citată menționează că prin aceeași ordonanță, PÎCCJ a dispus neînceperea urmăririi penale față de angajații Ministerului Turismului, cercetați pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și pentru uzurpare de calități oficiale.
În același document, PÎCCJ a dispus disjungerea cauzei privind modificarea datelor postate pe site-ul oficial al Ministerului Turismului și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea DIICOT. În data de 25 ianuarie 2010, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a fost înștiințat oficial cu privire la rezoluția DIICOT în această speță. Astfel, DIICOT a dispus «neînceperea urmăririi penale față de numita Udrea Elena Gabriela cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic prevăzută de art. 48 din Legea 61/2003, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii»”, se mai arată în comunicat.