În anul 2006

Ministerul Culturii va aloca 7,5 miliarde de lei pentru biserica Sf. Dumitru și mănăstirile Arbore și Voroneț



Comisiile mixte de buget finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat în ședința de ieri amendamentele propuse de deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră, în baza cărora Ministerul Culturii și Cultelor va aloca în anul 2006 suma de 7,5 miliarde de lei pentru restaurarea a 3 lăcașe de cult sucevene. Deputatul liberal a spus că din această sumă, un miliard de lei va fi alocat bisericii Sf. Dumitru din Municipiul Suceava, 4 miliarde de lei pentru mănăstirea Voroneț și 2,5 miliarde de lei pentru mănăstirea Arbore. De asemenea, trebuie spus că fondurile alocate de Ministerul Culturii vor fi folosite pentru realizarea picturilor, și restaurarea și reabilitarea acestor lăcașe de cult. „Consider că alocarea acestor bani pentru cele trei lăcașe de cult reprezintă un lucru extrem de important, cu atît mai mult, cu cît la toate acestea trebuie realizate lucrări de reabilitare, restaurare și realizarea unor picturi”, a spus deputatul PNL de Suceava.