Ministerul Comunicațiilor va plăti peste 90 milioane de euro până în 2012 pentru licențe Microsoft



Ministerul Comunicațiilor va plăti, până în 2012, în nouă tranșe egale, suma de 90,18 milioane de euro (TVA inclusă) pentru dreptul de utilizare a unui număr de 163.427 licențe Microsoft de către circa 30 de instituții publice, printre acestea numărându-se mai multe ministere.
Furnizorul dreptului de utilizare a licențelor este asocierea de firme D-Con.Net AG, D-Con.Net GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG, Dim Soft SRL și Microsoft România (în calitate de subcontractant), singurul ofertant care s-a înscris la licitația organizată de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) în iulie 2009.
Contractul a fost semnat o lună mai târziu.
Prima tranșă va fi achitată în cursul acestui an, potrivit datelor furnizate de MCSI la solicitarea MEDIAFAX.
„Aferent achiziționării dreptului de utilizare, furnizorul va asigura cu titlu gratuit și un număr de minim 50.000 ore de consultanță și suport (…). Aceste ore vor fi folosite de instituțiile beneficiare (…). Orele de consultanță vor fi prestate pe toată durata acordului cadru de către producătorul licențelor pentru implementarea soluțiilor aferente, urmând a se stabili în cadrul fiecărui contract subsecvent numărul de ore necesare”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
Conform HG 460/2009, actul normativ prin care Executivul a mandatat MCSI să desfășoare procedura de licitație, cele mai multe calculatoare și servere pentru care au achiziționate licențele aparțin Ministerelor Administrației și Internelor – 43.417, Justiției – 25.247, Finanțelor Publice – 20.395, Apărării Naționale – 17.733, Sănătății – 13.348 și Agriculturii – 9.554.
În 2004, Guvernul și Microsoft au încheiat un contract care prevedea utilizarea produselor companiei americane pe o perioadă de cinci ani. Clauzele contractului stabileau utilizarea unui număr de circa 50.000 de licențe Microsoft pentru suma 54 milioane de dolari, bani care au fost plătiți.
Împreună cu sumele care urmau să fie achitate în anul 2009, care totalizau 57,86 milioane de dolari, valoarea contractului semnat în 2004 ajunge la 111,86 milioane de dolari.
Microsoft este cel mai mare producător la nivel mondial de aplicații software.