– Comunitățile de mineri din Broșteni, Ostra, Barnar și Leșu, strigă după ajutor, odată cu închiderea exploatației miniere Leșu Ursului zona devenind moartă din punct de vedere economic, locurile de muncă disponibile putând a fi numărate pe degete
– Măcinați se silicoză, boală care îi răpește până să împlinească 60 de ani, minerilor li se refuză internarea la Spitalul de Boli Profesionale din Frasin, singurul spital de boli profesionale din zonă, personalul medical neavând cu ce să-i îngrijească deoarece în acest an spitalul a fost „sărit” de la acordarea de fonduri
– „Este o situație jenantă, iar reprezentanții Ministerului Muncii trebuie să înțeleagă că deși mina a fost închisă, minerii și bolile lor vor rămâne încă cel puțin 20 de ani”, atrage atenția Mihai Petrușanu, președintele Uniunii Sindicatelor Miniere Bucovina
Jale și disperare. Acestea sunt stările prin care trec comunitățile de mineri din Broșteni, Ostra, Barnar și Leșu după închiderea exploatației miniere Leșu Ursului, mina care a reprezentat singura lor sursă de venit timp de 40 de ani. Rămași fără locuri de muncă, fără posibilități de a-și găsi de lucru în alte domenii, mineritul fiind singura activitate din zonă, minerii supraviețuiesc cu ajutorul plăților compensatorii, soluția găsită de autorități pentru salvarea provizorie a comunităților de mineri. Măcinați de silicoză, plimbați de la un spital la altul deoarece singura unitate de boli profesionale din județ nu a primit fonduri pentru tratarea lor, minerii nu mai au nici o speranță, fiind convinși că nimeni nu îi poate scoate din situația jalnică prin care trec
Bolile acumulate în mină, obstacol în calea „evadării” în străinătate
Cartierele miniere de pe Valea Bistriței au un aspect deplorabil, blocurile cenușii și liniștea persistentă strângând în spate orice persoană care trece pentru prima dată prin zonă. Minerii care au rămas în comunitățile miniere din Broșteni sau Ostra, zone în care trăiesc mii de familii, se întreabă zilnic ce le rămâne de făcut în condițiile în care după sistarea activității de la exploatarea minieră Leșu Ursului zona a devenit moartă din toate punctele de vedere, locurile de muncă reprezentând o mare raritate. Cei mai mulți mineri rămași fără serviciu după închiderea vestitei mine locuiesc în cartierul mineresc din Broșteni, o zonă în care blocurile dărâmate stau laolaltă cu cele care încă mai stau în picioare. Cea mai înfiorătoare priveliște este undeva la periferia cartierului, unde o imensă adunătură de cărămizi indică faptul că în zonă, cândva, era un bloc. În urmă cu mai bine de doi ani, după ce respectivul imobil a fost părăsit de locatari, oamenii din zonă au început să fure cărămizile din structura blocului, cauză din care inevitabilul s-a produs, imobilul prăbușindu-se și omorând două persoane care erau la furat de cărămizi chiar în acel moment. Deși o parte din blocurile din cartier sunt într-o stare mai bună, oamenii având curent electric și apă rece, sărăcia se vede de la distanță, doar 2-3 mașini, aparținând familiilor în care unul din membri lucrează „afară”, decorând peisajul plin de mizerie și tristețe. Fiecare din minerii care locuiesc în zonă au câte o poveste cutremurătoare, care ar sensibiliza orice persoană care nu le cunoaște problemele. „Am lucrat în mină timp de 24 de ani, ca maistru principal, iar în anul 2002, la vârsta de 45 de ani, am fost disponibilizat. Acum am aproape 49 de ani, sunt pensionar, și mă rog să mai fiu sănătos măcar câțiva ani. Pentru noi cei care am lucrat la Leșu Ursului problemele de sănătate apar imediat după 50 de ani, mina de aici fiind foarte grea deoarece vechile utilaje din anul 1965 au fost folosite în producție până la închiderea minei”, ne-a spus fostul maistru principal Constantin Lișneanu. O situație și mai dramatică am întâlnit-o la tânărul Vasile Sandu, care este printre puțini mineri care încă mai lucrează la Leșu Ursului, ocupându-se de recuperarea utilajelor din subteran și de conservarea perimetrului minier. „Sunt unul din cei 22 de mineri care încă mai lucrează la Leșu Ursului în vederea recuperarea materialelor din adâncuri, ocupație pe care o voi mai avea până în luna decembrie, când voi fi și eu dat afară. Atunci voi fi într-o situație disperată, cei 16 ani pe care i-am lucrat în mină fiind insuficienți pentru a putea primi o pensie. Mina s-a închis, gaterele din zonă s-au închis, nu mai există nici o ieșire. Aș putea să plec în străinătate, dar lucrând în mină de la 20 de ani mi-am șubrezit sănătatea, și nu mai am suficientă capacitate de muncă”, ne-a spus Sandu Vasile, care are de întreținut o soție casnică și un copil minor. Trebuie spus că drama minerilor nu a ajuns încă la cote maximă, mulți dintre aceștia mai beneficiind încă de plățile compensatorii oferite de la bugetul de stat. „Când se vor termina și acești puțini bani minerii din această zonă nu vor mai avea nici un venit, nici nu vreau să mă gândesc cum vor mai supraviețui”, ne-a declarat Mihai Petrușanu, președintele Uniunii Sindicatelor Miniere Bucovina, cel care se zbate ca problemele minerilor din Valea Bistriței să fie cunoscută în toată țara.
Minerii bolnavi de silicoză, lăsați în voia soartei
Din păcate, nici minerii care au lucrat peste 20 de ani în mină, și au dreptul la pensie, nu au o situație mai roză, pensiile acestora fiind mult prea mici în raport cu munca depusă și problemele de sănătate pe care le au. „După 23 de ani de muncă în mină am ajuns să am o pensie de 5 milioane și jumătate. Ce să facem cu banii aceștia când avem probleme de sănătate și în loc să fim tratați aici suntem trimiși la Iași”, se întreabă, în timp ce stă la o bere, Nicolae Diaconu. Aceiași situație este valabilă și în cazul fostului miner Dumitru Istrati, care după 26 de ani de muncă în mina Leșu Ursului are o pensie de 6 milioane de lei vechi, pe care trebuie să o aloce drumurilor la Iași. „Cei de la Spitalul din Frasin nu ne tratează bolile deoarece spun că nu au fonduri și, una două, ne trimit la Iași”, a spus plin de năduf fostul miner. Doleanțele foștilor mineri sunt confirmate întru totul și de Mihai Petrușanu, care cunoaște foarte bine situația de la singurul spital de boli profesionale din zonă. „Spitalul din Frasin a trecut la începutul anului de sub tutela Ministerului Sănătății în ograda Ministerului Muncii, care nu a alocat nici un leu pentru această unitate. În aceste condiții, mulți dintre minerii bolnavi nu pot fi internați aici și sunt trimiși să bată drumul până la Iași. Este o situație jenantă, iar reprezentanții Ministerului Muncii trebuie să înțeleagă că deși mina a fost închisă minerii și bolile lor vor rămâne aici încă cel puțin 20 de ani”, a spus Petrușanu, subliniind că acești mineri merită ca suferința provocată de silicoză să le fie alinată în continuare la un spital din zonă.
Fostul complex Isipoaia, o ruină sinistră
O atmosferă deosebit de apăsătoare, greu de descris în cuvinte, poate fi întâlnită în incinta complexului Isipoaia, fostul grup social al exploatației miniere Leșu Ursului, acolo unde minerii luau masa, făceau dusuri, ieșeau și intrau din schimb. Dacă până la începutul acestui an, când activitatea de exploatație minieră de la Leșu Ursului a fost sistată definitiv, prin zonă fremătau sute de persoane, în momentul de față liniștea este una mormântală, cantina devenind doar o imensă sală abandonată, în timp ce incinta în care erau fostele dușuri a devenit doar o ruină plină de mucegai. Peisajul sinistru este întregit de fostele vagoane de transport și de locomotivele de subteran, care acum stau înțepenite la gura minei, și de troiță ridicată în memoria celor 173 de mineri care nu s-au mai întors din adâncuri, fiind accidentați mortal ca urmare a desele prăbușiri ale galeriilor din mină. „Când vin aici și văd atâta liniște am o senzație de tristețe acută, nu pot să nu-mi aduc aminte de freamătul care era zilnic în zonă până nu de mult”, ne-a mărturisit liderul de sindicat Mihai Petrușanu, cel care a facilitat prezența reporterilor „Monitorul de Suceava” în incinta fostei exploatații miniere. Pentru ca în câțiva ani zona să nu devină decât o ruină ștearsă din memoria tuturor, membrii de sindicat și-au propus să transforme fosta mină de exploatații nemetalifere într-un muzeu, care să arate generațiilor care vin cum s-a extras minereul timp de peste 40 de ani la Leșu Ursului. „Mașina de extracție de la unul din puțuri, capela de închinăciune a minerilor, amenajată în adâncuri la 1400 de metri, birourile din subteran ale șefilor, sălile de apel ale minerilor, galeriile, puțurile, vechile utilaje miniere, toate ar constitui oricând un punct de atracție pentru vizitatori”, este de părere Petrușanu, care așteaptă sprijin pentru acest proiect.
560 de mineri au fost disponibilizați numai de la începutul anului
Restructurarea industriei miniere, care a afectat România imediat după anul 1989, și-a pus puternic amprenta și asupra activității miniere de la Leșu Ursului, disponibilizările masive începând în zonă încă din anul 1997. „Fără o retehnologizare modernă, cu resurse financiare din ce în ce mai scăzute și cu o abordare indiferentă din partea puterilor care s-au perindat la conducerea țării, munca din subteran s-a desfășurat în condiții tot mai grele, lovitura de grație fiind dată în anul 2004, când potrivit Strategiei Industriei Miniere, activitatea minieră de pe Valea Bistriței urma să se restrângă drastic. În aceste condiții, pentru a nu-și pune în pericol întreaga activitate, SC Min Bucovina Vatra Dornei a hotărât ca din 2006 activitatea de la exploatația minieră Leșu Ursului să fie sistată definitiv”, a explicat Mihai Petrușanu. Trebuie spus că în momentul de față, SC Mina Bucovina Vatra Dornei, societate care a avut în exploatare fosta mină Leșu Ursului, mai are doar 380 de angajați, care lucrează la exploatația Minieră Dorna Iacobeni, de unde se extrag atât minereuri metalifere cât și minereuri nemetalifere, și la Uzina de Preparare Tarnița, unde este preparat minereul extras de la Iacobeni. Prin comparație, la Leșu Ursului lucrau până la începutul anului nu mai puțin de 560 de persoane, în timp ce în perioadele de glorie ale exploatației numărul angajaților era de peste 3500. În aceste condiții, mii de familii de mineri au rămas fără cea mai importantă sursă de venit, Ordonanța 8 care prevede acordarea de plăți compensatorii timp de doi ani nereprezentând decât o soluție temporară. Minerii din comunitățile amintite se confruntă cu o bruscă scădere a nivelului de trai, problemele sociale ale acestora urmând să „explodeze” după expirarea perioadei de acordare a plăților compensatorii. „În urmă cu câțiva ani a fost creată Agenția de Dezvoltare a Zonelor Miniere, care avea drept scop găsirea de alternative pentru comunitățile miniere din țară. Din păcate, activitatea agenției a fost palidă, în programul de dezvoltarea alcătuit la nivel național nefiind inclusă nici o comunitate din Valea Bistriței”, a remarcat cu tristețe Mihai Petrușanu.
Angrenarea minerilor în lucrările de ecologizare, soluție pentru ieșirea din criză
Pentru a nu fi acuzați că doar deplâng soarta minerilor, fără a propune soluții concrete, reprezentanții sindicatelor miniere din Bucovina au și o serie de idei pentru ajutarea minerilor din zonă. În opinia lor, cel mai important aspect este legat de refacerea mediului afectat de lucrările miniere de la Leșu Ursului de către firmele din zonă, cu condiția ca personalul angrenat în lucrările de ecologizare să fie din rândul celui disponibilizat. „Nu este normal ca firme din alte zone ale țării să-și aducă forță de muncă pentru lucrările din zonă, iar minerii care au lucrat aici să fie lăsați deoparte”, a subliniat Mihai Petrușanu, subliniind că în calitate de președinte al sindicatelor a trimis în nenumărate rânduri autorităților competente adrese prin care solicita angrenarea în lucrările de ecologizare doar a foștilor mineri de la Leșu Ursului. Printre soluțiile văzute de sindicate pentru salvarea minerilor din zonă se numără formarea profesională a acestora în alte meserii prin organizarea de cursuri de formare profesională, precum și îndrumarea lor în vederea demarării de afaceri.
60 de ani, vârsta maximă pe care o ating minerii care au lucrat la Leșu Ursului
Anii petrecuți de mineri în subteranul minei, praful de siliciu inhalat zi de zi, își pun decisiv amprenta asupra sănătății acestora, ei putându-se considera foarte norocoși dacă ajung la vârsta de 60 de ani. „Toți ne stingem după 50 de ani din cauza silicozei. Aici, la Broșteni, să ajungi să serbezi vârsta de 60 de ani este o performanță greu de atins”, ne-a spus Constantin Lișneanu, fost maistru minier actualmente în vârstă de 49 de ani, dar cu un aspect care îl recomandă ca fiind trecut „bine” de 60 de ani. Pe de altă parte, trebuie spus că lupta cu silicoza este dusă doar de minerii care nu au fost loviți de unul din numeroasele accidente, înregistrate frecvent de-a lungul anilor la Leșu Ursului . Conform statisticilor, în ultimii 36 de ani, mina a „înghițit” nu mai puțin de 173 de mineri, striviți de desele prăbușiri de galerii.
Din istoricul cercetărilor arheologice rezultă că zăcământul de Cupru, Plumb, Zinc și alte metale neferoase de la Leșu Ursului a fost cercetat amănunțit din anii 1810-1815, în timp ce exploatarea minereului a fost demarată la 1 iulie 1965. Inițial, din zonă se extrăgeau anual 125.000 de tone de minereu, an de an producția crescând simțitor și ajungând în 1984 la peste 1 milion de tone pe an. Trebuie spus că lucrările de exploatare s-au desfășurat în condiții grele, existând multe inconveniente de ordin organizatoric (acces dificil la locurile de muncă, diferență mare de nivel, distanță mare de transport și, în primii ani de funcționare, criză de forță de muncă). În total, de-a lungul timpului la exploatarea minereului Leșu Ursului au lucrat peste 45.000 de persoane, provenite din toate județele țării, cauză din care s-au creat și coloniile miniere de la Broșteni, Ostra, Barnar și Leșu
Monument ridicat în memoria activității de la Leșu Ursului
În memoria activității miniere de la Leșu Ursului, Uniunea Sindicatelor Miniere Bucovina și conducerea SC Min Bucovina SA Vatra Dornei, au ridicat un monument care va fi dezvelit pe 15 august, de Sfânta Maria. La eveniment sunt invitați să participe toții foștii directori ai minei care mai sunt în viață precum și toți minerii care au lucrat de-a lungul timpului la fosta exploatație de minereu. „Zecile de ani de activitate de la Leșu Ursului nu pot fi șterși cu buretele, de aceea am ridicat acest monument pentru a se ști că aici a fost, timp de peste 40 de ani, o intensă activitate minieră. În plus este și un bun prilej pentru ca cei care au lucrat la Leșu Ursului să se reîntâlnească, poate pentru ultima dată”, a declarat Mihai Petrușanu, președintele Uniunii Sindicatelor Miniere Bucovina.
