Acțiune

Minerii de la fostul combinat Gura Humorului se adună vineri pentru a-și apăra pensiile

Minerii de la Crucea s-au adunat pe 1 septembrie 2024

Angajații fostului combinat minier Gura Humorului se adună vineri pentru a protesta împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor, în urma cărora mulți dintre ei au pierdut sume importante de bani
Adunarea la care au fost invitați să participe parlamentarii suceveni din tot spectrul politic va avea loc la Casa de Cultură din Gura Humorului, începând cu ora 15.00.
Cu acest prilej va fi ales și un candidat care să îi reprezinte pe minerii din județul Suceava la discuțiile cu reprezentanții Guvernului pentru adoptarea unui amendament la Legea Pensiilor privind grupele de muncă ale minerilor.
Oamenii vor să conteste deciziile primite de recalculare a pensiilor, și nu și-au ascuns nemulțumirea că acestea au fost reduse substanțial.
Numărul minerilor nemulțumiți este de ordinul sutelor, iar dacă sunt puși la calcul și cei care au lucrat la mina de uraniu de la Crucea, deja există o masă critică importantă de oameni care se simt nedreptățiți de recalcularea pensiilor.

Recomandări

Activități culturale și educative, la Complexul pentru copii și adulți aflați în dificultate Gura Humorului

RC Gura Humorului și-a asigurat în manieră entuziasmantă câștigarea Diviziei Naționale și promovarea în prima ligă

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului