S-a încheiat turul. Speranța mea de a o vedea pe locul 1 pe această mică (dar vioaie!) Unirea Urziceni s-a dus naibii o dată cu golul înscris de Kuretanos (Kapetanos ar fi fost doar dacă îl băga cu capul), astfel încât Dinamo s-a trezit – dar oare chiar s-o fi trezit? – lider „de toamnă”. Văzând așa minune, în condițiile în care am văzut echipa asta umilită în toate pozițiile, când de vreo Unirea, când de niscai olandezi de pluton la ei acasă, te întrebi dacă nu cumva clasamentul ăsta n-o fi unul mincinos. Iar răspunsul vă las să-l dați dumneavoastră. Eventual consultându-vă datele din memorie, unde cu siguranță veți descoperi că această minunată echipă a furnizat o minunată vedetă la Lazio unde de bine ce-a jucat este așteptat să împacheteze acum, între tur și retur, că a achiziționat un minunat vârf poreclit „Săgeată” (în mod evident la mișto), că a mai exportat încă un neadaptat (mai întâi la fotbal, abia apoi la mediu!) care și el e așteptat la reșapat (ăla mare, blond și care se exprimă, când o face, mai degrabă fizic decât verbal), că a mai achiziționat și o fostă speranță bănățeană devenită port-drapel în lupta cu sticlele, și zău că ar mai fi multe de spus despre toți pulhacii, în frunte cu maleabilul și ductilul lor antrenor, vopsitorul de fotbaliști Rednic, dar mi s-a făcut deja silă. Dacă ăștia sunt cei care ar urma să ne reprezinte în Liga Campionilor, atunci mai bine ne retragem de pe acum. Nu că alții ar fi mai breji, din moment ce totuși ăștia sunt pe primul loc. Mincinos nu e numai clasamentul. Mincinos e și arbitrul ăla care la Craiova a validat un gol dintr-un ofsaid monstruos. Mincinos e și Copos când zice că a vândut clubul dar și când zice că l-a cumpărat și, în general, când zice orice. Tot mincinos e și Becali, la un nivel superior însă: ăsta minte și când respiră, ba și când se închină.
În sfârșit, ultimul pe listă, Iancu de Timișoara: a mințit când a zis că se retrage din fotbal (mare pagubă ar fi fost!), cred că a mințit și când a zis că a dat în judecată FRF, dar cea mai mare, mai tare și mai ordinară a fost asta de la urmă, cu Uhrin. Citez: „Vreau să-i prelungesc contractul până-n 2010 și, desigur, cu o mărire consistentă de salariu”. Urmarea o știți: a doua zi l-a concediat!



