Milostenia –pentru creștini

Important pentru dumneavoastră este și pomenirea morților, pentru că și morții au nevoie de rugăciunile noastre. Cei morți de două lucruri suferă acolo: nu se pot ruga pentru ei înșiși și nu pot să facă nici un fel de milostenie, doar cei mântuiți se roagă pentru noi. Însă majoritatea nu pot să se roage pentru noi, trebuie să se roage rudele, prietenii. Și de aceea pentru ei, în primul rând, rugăciunea Bisericii este foarte puternică deoarece este unită cu jertfa Mântuitorului Hristos.
Ori de câte ori facem Sfânta Liturghie, retrăim jertfa Mântuitorului Hristos pe Golgota, toată viața Lui și sfârșitul de pe Golgota. De aceea este foarte mare și foarte prețioasă Sfânta Liturghie. Însă dumneavoastră, și noi preoții, – sântem datori să trăim Postul Mare și orice post cu înfrânare îndoită: post de mâncare și post sufletesc, adică înfrânare de gânduri rele, de ură, necredință, desfrânare, răutate, lăcomie. Nu avem voie să fim răi, mincinoși, egoiști.
– Trebuie să fim cu adevărat oameni plini de dragoste
Trebuie să fim cu adevărat oameni plini de dragoste, și de aceea postul trebuie să fie îndoit: post trupesc și post sufletesc. Iar cu banii de pe alimentele mai scumpe să facem milostenie; costul lor să-l împărțim la săraci. Paralel cu acest post de alimente, adică mâncare mai puțină, dacă se poate să ne sculăm de la masă puțin flămânzi; să putem să mai mâncăm, dar să nu mâncăm. Aceasta însemnează înfrânare.
Când se înfrânează cineva, are după aceea o liniște mare în suflet; iar când se umflă de mâncare, mănâncă peste măsură, se mișcă foarte greu, îi vine somnul și alte patimi, așa încât postul în sine înseamnă înfrânare, cumpătare mai bine zis, și trebuie unit totdeauna cu milostenie și cu paza simțurilor noastre, ca nu cumva în timpul postului să intre sau să iasă din noi vreun semn al păcatului. Să ne putem stăpâni cu toată ființa noastră.
Toate cele cinci simțuri ale noastre să fie păzite cu strășnicie, ca să nu intre păcatul în noi și să nu iasă vorbe proaste, vorbe de rușine, vorbe de mânie, de blestem și alte lucruri rele, ca să fie postul bineprimit de Dumnezeu, cum spune în Sfânta Evanghelie. Postul bineprimit de Dumnezeu este ferirea de răutăți în primul rând, și după aceea și celelalte.
Gânduri despre milostenie
Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viața creștină și pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mântuitorul nu amintește de toate faptele bune, ci mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creștine.
Mântuitorul ne spune că, în ziua judecății de apoi, la trâmbițele îngerilor, se vor aduna toate neamurile pământului, de la întemeiere până la sfârșitul lumii și va alege, printre îngerii Săi, pe cei buni dintre cei răi, și fiecare om va da seama înaintea lui Dumnezeu de toate faptele bune sau rele săvârșite în viață, din copilărie până la moarte. Căci din anii copilăriei noastre și până la bătrânețe, câte cuvinte deșarte nu spunem noi? Toate acestea sunt scrise de îngeri și diavoli și vor fi date pe față la judecata înaintea tribunalului dumnezeiesc.
Așa încât toate păcatele făcute de noi în viață, dacă nu sunt mărturisite, vor fi date pe față la judecata înaintea tronului lui Hristos, Care va judeca toată lumea.
La înfricoșătoarea judecată, Mântuitorul ne subliniază în chip deosebit darul său fapta bună a milosteniei creștine, care va avea un mare rol la mântuirea sufletelor noastre. Căci milostenia singură acoperă mulțime de păcate. De aceea sântem datori ca în toată viața noastră să miluim după putere pe aproapele nostru, atât prin milostenie materială, cît și prin milostenie sufletească. Adică, sfătuire, mângâiere, cărți sfinte, rugăciune pentru cei neputincioși.
Sunt șase fapte bune ale milosteniei pe care le citează Mântuitorul în Sfânta Evanghelie, și anume:
”Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci drepții vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”.