Milostenia noastră „îi ajută” pe cei răposați să se mântuiască

După rugăciune, al doilea mijloc de a interveni pentru răposați este milostenia pe care noi o facem în amintirea și în numele lor. A face milostenie este a ajuta cu bunuri pământești pe cei ce au nevoie de ele, pe săraci, adică pe frații noștri. Milostenia este de mare ajutor pentru odihna răposaților păcătoși. Tot ajutorul dat săracilor Iisus Hristos îl ia asupra Lui: „Pentru Mine ați făcut”, zicea El; prin urmare, El nu va vrea să rămână dator către aceia de la care a primit binefaceri. Un pahar de apă rece, cei doi bani ai văduvei – toate vor fi recompensate la timpul lor. Binefacerile făcute de cei vii în amintirea răposaților au aceiași semnificație ca și când aceste fapte ar fi fost făcute de răposații înșiși.
„Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc” Învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur arată toată importanța milosteniei: „Nimic nu e mai puternic pentru a șterge păcatele decât milostenia; castitatea și postul nu fac bine decât celui ce le practică și aceste două virtuți nu ajută decât la propria sa mântuire. În timp ce milostenia se răspândește asupra tuturor și îmbrățișează pe toți membrii trupului lui Hristos.”. Astfel, în explicația sa la Evanghelia Sfântului Toma, Ioan Gură de Aur zicea: „Voiești să cinstești pe răposatul tău? Cinstește-l prin milostenie și prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veșnice.”. Vorbind de plânsul nestăpânit și de înmormântările pompoase ca de lucruri total nefolositoare răposaților (ca și viilor, de altfel), el zice: „Milostenia, făcută în numele răposatului, este un mare ajutor pentru mântuirea sa. Îngropăciunile bogate arată nu iubirea pentru cel mort, ci vanitatea. De voiești să-l plângem cu adevărat pe răposat, îți voi arăta un alt fel de soi de înmormântare și te voi învăța să-l îmbraci cu haine ce se vor scula împreună cu el în ziua Judecății și-l vor slăvi; aceste haine sînt milosteniile ce vor învia odată cu el. Milostenia este o pecete cu care el e pecetluit și cu care va face să strălucească hainele sale, când va auzi cuvintele: „Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc”. Acestea sînt lucrurile care îl vor face slăvit, care îl vor face luminos, care îndepărtează primejdia. Să îngropăm morții într-un chip folositor lor și nouă, întru slava lui Dumnezeu; să facem milostenie întru numele lor; să le dăm bune merinde pentru drum”.
Dumnezeu va da fiecăruia după faptele sale Numărul mântuiților și al osândiților este format din bogați și săraci, învățați și neștiutori de carte, domni și slujitori. Credința mântuiește și necredința pierde pentru totdeauna. Cel ce crede obține iertarea păcatelor sale pe pământ și dincolo de mormânt prin mijlocirea Bisericii și a rudelor; celui ce nu crede nu i se va ierta, după cuvintele lui Iisus Hristos, nici în lumea aceasta și nici în cealaltă. Noi trebuie să înțelegem prin aceasta nu credința pe care o au chiar și demonii, ci credința care se manifestă prin faptele de îndurare către Dumnezeu și către oameni.
Astfel, cuvintele: „Dumnezeu va da fiecăruia după faptele sale.”, „Ceea ce omul va fi semănat, va secera.”, și alte cuvinte de acest fel, se refera la A Doua Venire a lui Hristos, când va veni să judece viii și morții, căci atunci nici un ajutor nu va mai fi posibil și nici o rugăciune nu va mai fi primită, când grozava zi a Judecății cea de pe urmă va sosi, timpul ce era dat omului pentru a lucra la mântuirea sa și la cea a aproapelui va fi consumat. Sfântul Ioan Damaschinul, legând expresiile de acest fel cu sfârșitul lumii, zice că: „Aceste cuvinte se vor îndeplini în adevăr pentru sufletele nepăsătoare de mântuirea lor. Unde se vor găsi atunci săracii? Unde se va căuta un preot? Nu mai e loc nici pentru rugăciune, nici pentru milostivire. Așadar, până când va sosi acea oră, să ne ajutăm unii pe alții și să aducem jertfă de milostenie Domnului Celui îndurat și milostiv”.
(Sursa: www.crestinortodox.ro)