Judecătorii militari au decis că cei șapte militari cercetați în cazul furtului de arme de la unitatea din Ciorogârla și care au fost eliberați în decembrie 2009 din arest pot să plece din localitățile de domiciliu, dar nu au voie să părăsească țara.
Judecătorii Tribunalului Militar Teritorial București (TMTB) au înlocuit astfel interdicția de a părăsi localitatea, instituită la eliberarea acestora din arest, cu interdicția de a părăsi țara.
Magistrații au admis un recurs în acest sens formulat de unul dintre inculpați, efectele măsurii extinzându-se și cu privire la ceilalți.
Cei șapte militari au fost eliberați din arestul Penitenciarului Rahovaîn 23 decembrie 2009.
Judecătorii militari care au decis punerea în libertate a celor șapte militari au arătat în motivarea hotărârii că cercetarea judecătorească în dosarul furtului de arme de la Ciorogârla este în stadiu avansat, au fost audiați inculpații și martorii, astfel că s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă.
În 2 martie 2009, 11 militari au fost trimiși în judecată în cazul furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla. Aceștia sunt acuzați de furt calificat, călcare de consemn și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Potrivit procurorilor, militarii ce asigurau paza unității militare și-au încălcat atribuțiile fie prin neverificarea existenței și integrității lacătelor de la depozitul de armament pe care îl aveau în pază și apărare, la fiecare dintre cele două intrări în postul de santinelă, fie prin părăsirea postului de santinelă fără a fi schimbați în mod regulamentar într-un anumit interval de timp, fie prin neexecutarea serviciului de santinelă între anumite ore. Valoarea totală a armelor și a obiectelor sustrase din depozitul de armament este de peste 34.500 de lei.
În cazul furtului de arme de la Ciorogârla au mai fost arestate preventiv 14 persoane, la sfârșitul anului trecut. Anchetatorii au descins, în 27 decembrie 2009, în 45 de locuri, fiind găsite 27 de arme din cele dispărute în urmă cu un an de la unitatea militară din Ciorogârla.