Starleta americană Miley Cyrus s-a logodit cu iubitul ei, actorul australian Liam Hemsworth, cu care are o relație de trei ani.
Miley Cyrus este o cântăreață și actriță americană în vârstă de 19 ani, care a devenit cunoscută grație serialului pentru adolescenți „Hannah Montana”, în care a interpretat rolul principal.
Miley Cyrus și Liam Hemsworth s-au cunoscut în 2009, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Ultimul cântec/ The Last Song” în care au jucat împreună. Cei doi s-au despărțit în 2010, dar s-au împăcat după câteva săptămâni.
„Sunt foarte fericită că m-am logodit și abia aștept să am o viață lungă și fericită alături de Liam”, a declarat Miley Cyrus pentru revista People, informează contactmusic.com.
Liam Hemsworth a cerut-o de soție pe Miley Cyrus pe 31 mai și i-a oferit logodnicei sale un inel cu un diamant de 3,5 carate.
Actorul australian a debutat în televiziune, cu un rol în serialul „Neighbours”, dar a făcut destul de rapid tranziția spre marele ecran, remarcându-se în lungmetrajele „Triunghiul”, „Numere fatale” și „Jocurile foamei/ The Hunger Games”. Liam Hemsworth, ai cărui frați mai mari Luke și Chris sunt și ei actori, va putea fi văzut în această vară și în filmul de acțiune „Eroi de sacrificiu 2/ The Expendables 2”.