Nu căuta pricina cuiva pentru toate, ci fă-te lui plăcut în toate și să nu gândești rău despre cineva ca să nu te faci tu însuți rău, căci cel rău cugeta cele rele, iar cel bun – cele bune. (Gândind rău despre altul, te-ai făcut însuți rău căci gândul este al tău, se imprimă în tine și te înveninează.
Îndestulează-te cu împlinirea de către el a trebuințelor tale. Este bine să nu-i trezești vreun gând de înțelepciune ca să nu-i tulburi inima.
Omul progresat duhovnicește este în același timp puternic și simțitor; are o inimă plină de bărbăție dar și de delicatețe în bunătatea și curăția lui. N-are nimic grosolan și trivial fiind statornic în această stare. În aceasta stă puterea și delicatețea, sensibilitatea lui fermă pentru tot ce e bun și contrară pentru tot ce e rău. ”Dragostea niciodată nu cade” cu toată delicatețea ei sau pe măsura delicateții ei. Dar paradoxul mai are și alt sens: omul progresat duhovnicește este aspru cu sine și delicat cu alții.
Viața de unul singur neîncălzită de dragostea altuia care ne este apropiat ca o rudenie strânsă, e rece și fiind așa pe pământ, desigur că ea nu va putea fi fericită nici în cer căci fericirea constă în căldura comuniunii. Deci, dacă n-ai făcut nimic pentru alții, nu le-ai putut câștiga dragostea lor, iar faptul că n-ai făcut nimic sau n-ai făcut tot ce ți-a stat în putință, va fi un ghimpe dureros care te va face să suferi veșnic. Iacov este simbolul pentru Dumnezeu, fiii lui Iacov suntem toți, deci nu pot vedea fața lui Dumnezeu fără să-l am cu mine și pe Veniamin, un alt fiu al lui. ”Nu voi putea vedea fața lui Iacov tatăl lui Iosif, neavându-l pe Veniamin cu mine.” (Facere 44,34)
Toți suntem slabi, toți ne descurajăm când suntem singuri, dar primim putere unul de la altul – este o experiență pe care o facem mereu. Chiar numai simplul cuvânt al altuia ne întărește, cu atât mai mult e întărită rugăciunea noastră de rugăciunea altuia. Este un fluid de putere care trece de la unul la altul.
(www.filocalia.ro)


