Activitatea în departamentul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Suceava va fi mult aglomerată în lunile următoare, odată cu eliminarea timbrului de mediu pentru autovehicule. Odată cu apariția la data de 6 ianuarie a Legii nr. 1/2017, care elimină mai multe taxe, printre care și timbrul de mediu, începând cu miercuri, 1 februarie 2017, noii proprietari de mașini nu vor mai fi nevoiți să achite acest timbru, această taxă dispărând cu totul din legislație. Primele zvonuri referitoare la noua legislație au apărut în cursul lunilor noiembrie-decembrie ale anului trecut, iar cu timpul acestea au devenit o certitudine. Din acel moment numărul cererilor pentru înmatriculare definitivă a scăzut mult în acest departament, oamenii așteptând să vadă ce se întâmplă cu această taxă. Acest fenomen de așteptare până la intrarea în vigoare a noii legi care anulează taxa poate fi ușor sesizat și prin numărul mare de înscrieri făcute de noii proprietari de mașini la Registrul Auto Român (RAR), care în acest moment deja au acoperit cu programări luna februarie a acestui an.
După verificarea stării tehnice a vehiculelor, vor fi luate cu asalt ghișeele de la înmatriculări
Comisarul-șef Florin Chiaptanaru, șeful departamentului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Suceava, ne-a relatat: ”În ultimele două luni ale anului trecut și în prima lună a anului 2017 s-a observat o tendință de autorizare provizorie, noii proprietari de autovehicule rămânând în așteptare în ceea ce privește înmatricularea definitivă. Acest fenomen a apărut începând cu luna noiembrie a anului trecut, când a fost lansată ideea unei noi legi care să elimine plata timbrului de mediu pentru noile mașini achiziționate. De la apariția acestei noi previziuni legislative, mulți dintre cei care și-au cumpărat autovehicule le-au autorizat provizoriu, rămânând în așteptare până la intrarea în vigoare a noii legi privind înmatricularea definitivă în circulație fără plata timbrului de mediu sau a taxei de poluare, cum mai este ea cunoscută. Acest fapt a dus la crearea unui stoc tampon de câteva mii de vehicule în întreg județul, ai căror proprietari așteaptă intrarea în vigoare a noii Legi nr. 1/2017 la data de 1 februarie 2017, lege care elimină timbrul de mediu care se achita la înmatricularea unui autovehicul. Numărul mare de vehicule de înmatriculat poate duce la crearea unor aglomerări în cadrul activității de înmatriculare, de aceea recomandăm cetățenilor să folosească sistemul de rezervări online existent pe site-ul Instituției Prefectului Suceava, www.prefecturasuceava.ro, pe secțiunea corespunzătoare serviciului, pentru a putea primi servicii de calitate.”
În această situație se pot afla și posesorii de vehicule înmatriculate în Bulgaria sau în alte state, care în condițiile intrării în vigoare a noii legi pot solicita înmatricularea în România a autovehiculelor. În situația de a plăti sume importante pe timbrul de mediu au fost și proprietarii unor mașini cu cilindree mare, pentru care aceste taxe aveau valori care puteau ajunge la mii de euro. În condițiile noii legislații aceste mașini ar putea intra în legalitate, putând fi înmatriculate pe numele proprietarilor.
Din păcate, acest lucru ar putea duce în următoarea perioadă la umplerea pieței auto din România cu autovehicule second-hand uzate și la îmbătrânirea parcului auto. Este foarte posibil ca eliminarea timbrului de mediu să ducă la o scădere cu 10-20% a prețurilor la mașini în perioada următoare și la o scădere a achizițiilor de mașini noi în România, unde piața de vehicule noi înregistrează anual valori de 60.000-70.000 de vehicule.
Parcul auto din județ ar putea ajunge la 200.000 de vehicule, înainte de jumătatea anului 2017
În ceea ce privește înmatricularea vehiculelor, o statistică întocmită la sfârșitul anului 2016 a relevat faptul că până la 1 ianuarie 2017, numărul vehiculelor înmatriculate în județul Suceava ajunsese la 194.759, cu un plus de 14.170 de vehicule față de 1 ianuarie 2016, reprezentând o creștere de 7,84%. În ceea ce privește numărul deținătorilor de permise de conducere înregistrate la nivelul întregului județ la data de 1 ianuarie 2017, acesta a ajuns la 241.334, cu o acumulare a unui plus de 8.579 de permise auto față de aceeași dată a anului 2016 și o creștere de 3,68%.
În ceea ce privește înmatricularea vehiculelor pe durata anului încheiat la 31 decembrie, datele centralizate arată că au fost făcute 22.131 de operațiuni de înmatriculare, cu un plus de 1.768 de operațiuni față de 1 ianuarie 2016, au fost emise 25.133 de autorizări provizorii, cu numere de înmatriculare valabile 30 de zile, remarcându-se o creștere cu 3.872 de autorizări față de anul 2015.
De asemenea, de-a lungul întregului an 2016 au fost emise 25.613 certificate de înmatriculare în județ, cu o creștere de 3.199 de certificate față de anul 2015, numărul radierilor efectuate în ultimul an fiind făcut pentru 2.552 de vehicule. Numărul mare de înmatriculări așteptate în următoarele luni ar putea duce la o creștere atipică a numărului de autoturisme înmatriculate în acest an în întreg județul. Având în vedere cele 194.759 de vehicule înmatriculate până la 1 ianuarie 2017 și numărul mare al celor aflați în așteptarea înmatriculării, e posibil ca numărul vehiculelor înmatriculate până la mijlocul acestui an să depășească 200.000.
Domeniul examinărilor pentru permise auto a înregistrat o promovabilitate de 42,5%
În privința emiterii de permise auto și a examinărilor, în cursul anului care s-a încheiat au fost procesate 27.789 de permise de conducere, cu un plus de 5.864 față de anul 2015. Din această sumă totală, 15.029 de procesări reprezintă preschimbările de permise sau operațiunile de adăugare a unor noi categorii, având o creștere de 4.269 de procesări față de anul 2015.
În ceea ce privesc examinările pentru obținerea unui permis de conducere, statistica a fost realizată separat pe probele susținute de candidați. Astfel, la proba teoretică au fost examinate 24.452 de persoane, cu 995 mai puține decât în anul 2015, fiind admise 14.524, cu 716 mai puține decât în cursul anului trecut, fiind vorba de o promovabilitate de 59,3%. În privința probei practice, pe traseu au fost examinați 17.918 candidați, cu 2.451 mai mulți decât în 2015, din care au fost declarați admiși 12.829, adică 71,5%. Promovabilitatea generală înregistrată la examinările susținute de candidați în anul 2016 a fost de 42,5%.
Aglomerație
Mii de suceveni vor lua cu asalt ghișeele de la înmatriculări, după eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie
