Mii de femei turce au manifestat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, denunțând „crimele de onoare” și violențele la care sunt supuse în Turcia, o țară musulmană care speră să devină membră a Uniunii Europene, informează AFP.
La Ankara, aproximativ 2.000 de femei s-au adunat în centrul orașului strigând „Opriți asasinarea femeilor!”.
Adunate la apelul organizațiilor feministe, manifestantele au cerut Guvernului o legislație mai strictă împotriva autorilor „crimelor de onoare”, comise pentru a restabili onoarea unei familii.
La Istanbul, sute de femei au defilat în piața centrală Taksim, susținând aceleași revendicări.
Intrat în vigoare în iunie 2005, noul Cod penal turc înăsprește sancțiunile împotriva autorilor acestor crime, care riscă de acum înainte închisoarea pe viață.
În ultimii ani, Guvernul și organizațiile neguvernamentale au sporit presiunile pentru eradicarea „crimelor de onoare”. Aceste practici au căpătat o asemenea amploare încât numeroase femei au fost omorâte de membri ai familiilor doar pentru că au discutat cu străini, au făcut dedicații la radio sau au fost victime ale vreunui viol.