În așteptare

Mii de dosare pe stocul Judecătoriilor



Din rău în mai rău. Mii de dosare aflate pe rolul Judecătoriilor din județul Suceava rămân nesoluționate de la un an la altul, în cele mai multe situații fiind vorba de procese de natură civilă.
Numai la sfârșitul anului 2007, la cele 6 instanțe din județ se înregistra un stoc de 7.730 dosare, în creștere semnificativă față de anul 2006.
Creșterea cea mai mare a stocului de dosare este la Judecătoria Suceava. Potrivit datelor statistice, pe 31 decembrie 2007, la această instanță erau pe stoc 2.730 de dosare, cu aproape 300 mai multe față de sfârșitul anului 2006.
A doua Judecătorie ca număr de dosare aflate pe stoc este cea din Rădăuți. Dacă la finele anului 2006 aici erau 1.558 de cauze nesoluționate, la sfârșitul lui 2007 stocul a crescut la 1.742.
O altă instanță care se confruntă cu problema dosarelor ce rămân nesoluționate este cea de la Fălticeni. Aici se înregistrează un stoc de 1.649 de dosare, cu aproape 300 mai multe față de sfârșitul lui 2006. Și la celelalte instanțe din județ situația nu este deloc îmbucurătoare. Astfel, la Judecătoria Gura Humorului era un stoc de 627 de dosare, la Câmpulung Moldovenesc erau 550 de dosare nesoluționate, iar judecătorii din Vatra Dornei au intrat cu un rest de 432 de dosare.
Cauzele creșterii stocului de dosare Președintele Tribunalului Suceava, Doru Bunduc, crede că două sunt motivele care au dus la aceste creșteri.
„Una din cauzele creșterii numărului de dosare nesoluționate este legată de expertize, care nu se finalizează în timp util și, în consecință, cauzele nu pot ieși în pronunțare. Un al doilea motiv este lipsa de personal, fiecare judecător având de soluționat un număr foarte mare de dosare, ceea ce afectează operativitatea actului de justiție”, a spus Doru Bunduc.
Din păcate pentru justițiabili, perspectivele nu sunt dintre cele mai bune, așa încât este posibil ca în viitor numărul cazurilor care rămân nesoluționate de la un an la altul să crească și mai mult.



Recomandări

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut
Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut