Demersuri

Mihalescul îi cere ministrului Teodorovici să spună care este plafonul de garanții acordat prin Programul de susținere a IMM-urilor

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul i-a solicitat ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, să anunțe care va fi plafonul de garanții ce va fi acordat prin programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii. Dumitru Mihalescul a arătat că una dintre cele mai mari probleme ale mediului de afaceri din România, ale IMM-urilor, o reprezintă accesul la finanțare, în special accesul la creditarea necesară dezvoltării afacerilor și dotării acestora cu factori noi de capital. Mihalescul a subliniat că ratele mari ale dobânzilor, dosarele de creditare „extrem de stufoase”, precum și neîncrederea creditorilor în planurile de afaceri ale agenților economici români au generat bariere reale în accesarea de către IMM-uri a acestei pârghii esențiale pentru dezvoltare.
„În acest context, am privit cu mare încredere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017, act normativ prin care se demarează «Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM Invest România». Așa cum sunt definite obiectivele acestui program, el se va adresa cu precădere acelor agenți economici onești care au nevoie de sprijin și garanții din partea statului, în vederea creșterii volumului afacerilor și creșterii propriei competitivități. Analizând textul legal, nu am putut să nu constat că acesta face referire, în mai multe rânduri, la hotărârile ministrului Finanțelor Publice, ale Guvernului, de a cărui decizie depinde cea mai mare parte a programului”, a declarat deputatul PNL de Suceava. Dumitru Mihalescul a precizat că în condițiile în care plafonul anual al garanțiilor de stat acordate în cadrul programului se stabilește prin Hotărâre de Guvern, iar regulile de gestionare a plafoanelor și garanțiilor se definesc prin norme metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, i-a solicitat ministrului Eugen Teodorovici să precizeze care este plafonul de garanții pe care îl propune pentru anii 2018, 2019, 2020 și care este ținta de beneficiari pe care a definit-o Guvernul pentru fiecare an.
„În condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017 prevede ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia, Guvernul să publice normele metodologice de implementare, vă solicit, domnule ministru, să precizați dacă acestea au fost elaborate, adoptate și publicate în Monitorul Oficial al României”, a mai spus deputatul PNL de Suceava. Nu în ultimul rând, el i-a solicitat ministrului Finanțelor Publice să ofere un termen ferm de la care beneficiarii, întreprinderi mici și mijlocii, pot solicita includerea în program, pentru a beneficia de aceste garanții.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Gabriel Negrea solicită Guvernului și Parlamentului eliminarea „obligațiilor inutile” impuse IMM-urilor

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

Ministrul Mediului anunță că programul „Rabla” revine cel târziu la 1 septembrie, cu vouchere mai mici pentru mașinile electrice

Programul „Rabla” revine cel târziu la 1 septembrie, cu vouchere mai mici pentru mașinile electrice
Programul „Rabla” revine cel târziu la 1 septembrie, cu vouchere mai mici pentru mașinile electrice

Liderii IMM-urilor din Suceava critică dur politica fiscală a Guvernului: „IMM-urile au devenit bancomatul statului!”

Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate

DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE
DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE