Declarații

Mihai Sandu Capră: „Boicotarea referendumului este un atentat la democrație”



Mihai Sandu Capră: „Traian Băsescu și PDL boicotează referendumul”
Mihai Sandu Capră: „Traian Băsescu și PDL boicotează referendumul”

„Traian Băsescu și PDL boicotează referendumul”, a declarat vicepreședintele PNL Suceava Mihai Sandu Capră. În opinia sa, boicotul pus la cale de președintele suspendat și de PDL este cel mai grav și iresponsabil gest politic de negare a democrației pe care un partid din România l-a făcut în ultimele două decenii. Gestul acesta este considerat de vicepreședintele Capră ca „un gest disperat, ultima încercare irațională a lui Băsescu de a se agăța cu orice preț de putere”.
Sandu Mihai Capră a mai spus că decizia PDL este o lovitură de stat împotriva poporului român și a voinței sale, o atitudine antidemocratică pe care românii o vor sancționa negreșit la urne: „Avem ferma convingere că românii se vor prezenta în număr mare la urme și vor vota covârșitor pentru demiterea lui Traian Băsescu”.
Vicepreședintele PNL Suceava susține că războiul pe care Traian Băsescu îl duce împotriva românilor va lua sfârșit duminică, la urne. „Traian Băsescu și PDL nu vor să respecte regulile jocului democratic, care presupune exprimarea voinței electoratului la urne. Nu va reuși. Într-o democrație, voința unui singur om nu poate înfrânge voința a milioane de alegători”, a mai precizat Capră.
Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PNL îi îndeamnă pe oameni să se prezinte la vot și să-și exercite dreptul democratic. Acesta a mai spus că Băsescu, după ce va primi votul de blam pe 29 iulie, va încerca să joace „cartea fraudării”: „În disperare de cauză, Traian Băsescu și PDL încearcă în mod iresponsabil și mincinos să pregătească terenul pentru diversiunea fraudei, pe care o să o răspândească după referendum, pe plan intern și extern”.
Tot ce va urmări Traian Băsescu după referendum este, potrivit liberalului Capră, „delegitimizarea rezultatului, care îi va fi cu certitudine defavorabil. După ce a mințit timp de opt ani, Băsescu vrea să rămână președinte mințind din nou”.
Liberalul Mihai Sandu Capră a mai spus este de părere că primarii PDL care vor să-i împiedice pe cetățeni să meargă la referendum trebuie sancționați. „USL cere sancționarea legală a primarilor care vor să împiedice cetățenii să voteze.
Suntem convinși că justiția își va face treaba”, a mai adăugat vicepreședintele PNL Suceava.
Românii își pot exercita dreptul de vot duminică, 29 iulie, între orele 7:00 și 23:00. „Este foarte important ca cetățenii să iasă la vot indiferent de opțiunea pe care o au”, mai este de părere Mihai Sandu Capră.