Deputatul liberal Mihai Sandu Capră, membru în comisia de buget finanțe a Camerei Deputaților, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că bugetul de stat pe anul 2007 va asigura, printre altele, și creșterea nivelului de trai al populației României. Sandu Capră a precizat că potrivit proiectului de buget, nivelul veniturilor bugetare proiectate pentru anul 2007 însumează 38,1 miliarde de euro, de două ori mai mult suma stabilită în 2004, respectiv 18,3 miliarde de euro. În aceste condiții, el a afirmat că în 2007, câștigul salarial mediu brut va avea o creștere de 12,4%, iar câștigul salarial real va crește cu 6,5%, concomitent cu creșterea numărului de salariați de 1,8%. „Mai mult, va fi asigurată și o majorare a pensiilor și a bugetului de politici sociale. Astfel, prin proiectul de buget pentru 2007, pentru asigurări și asistență socială sunt propuse fonduri în sumă de 11,2 miliarde de euro, reprezentând 10,34% din Produsul Intern Brut. Suma este aproape dublă față de cea alocată în 2004”, a menționat deputatul PNL de Suceava. El a adăugat că pentru anul 2007 se estimează o pensie medie anuală de peste 3,7 milioane de lei, adică o creștere de 63% față de anul 2004. Mihai Sandu Capră a mai afirmat că bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 are în vedere creșterea pensiei medii cu 17,6% de la 1 ianuarie 2007, ajungându-se la 1 septembrie 2007 la o creștere de 21% (față de decembrie 2006). „De asemenea, vreau să precizez că introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor realizate de persoanele fizice a avut un impact favorabil asupra creșterii capacității financiare a unităților administrative, contribuind la creșterea veniturilor bugetelor locale din cotele defalcate din impozitul pe venit cu 1.956,7 milioane de euro în anul 2007, față de anul 2004. Creșterea cotelor defalcate din impozitul pe venit ce va rămâne la nivelul unităților administrative, de la 63% la 82% a reprezentat un element stimulativ pentru localități, în dezvoltarea de noi activități aducătoare de venituri”, a mai explicat Mihai Sandu Capră.





