Mihai Prepeliță, la Cernăuți

Aflându-mă cu două zile în urmă la Cernăuți l-am reîntâlnit, la sediul Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, care arbora tricolorul românesc la stradă, „pentru prima dată după anul 1944”, cum mi-a spus președintele societății, Arcadie Opaiț (care, fără urmă de ranchiună, după ce a fost „jupânit” în neiertătoarea publicație suceveană, a băut „bruderschaft” cu Roman Istrati) pe poetul, prozatorul, dramaturgul, actorul, criticul de artă și pictorul Mihai Prepeliță. Născut în Bahrineștii din fostul județ Rădăuți (în prezent raionul Hliboca, regiunea Cernăuți, din Ucraina) Mihai Prepeliță, care și-a ales pseudonimul literar Mihu Delaputna, are trei cetățenii, rusă, moldovenească și română, și vine foarte des la Cernăuți, unde are relații statornice în comunitatea intelectuală românească din zonă. Membru al breslelor scriitoricești și al Uniunii oamenilor de teatru din Federația Rusă și România, autor al 32 de cărți originale și a numeroase traduceri (din limba rusă în română și din română în rusă), creator de spectacole de teatru montate pe scenele profesioniste din Chișinău, Bălți și București, deținător al Marelui Premiu al Mișcării Europene 2003 pentru activitate publicistică, dar și artist plastic apreciat (premiul I la pictură obținut în anul 1970 la Chișinău pentru portretele „Mihai Eminescu” și „Veronica Micle”) Mihai Prepeliță (care locuiește în București din anul 1994) are în prezent numeroase preocupări artistice. Așa cum mi-a mărturisit, montează pentru începutul anului următor, când Teatrul „Vasile Alecsandri” din orașul Bălți va aniversa împlinirea unei jumătăți de secol de la înființare, spectacolul „Baltagul”, are în proiect realizarea cinematografică a piesei sale „Dacă rusoaicele nu mai au de la cine naște copii, agață un român…” (publicată în anul 2003 la Editura „Făt-Frumos” din București) și, pe plan plastic, lucrează la o compoziție – portret Eminescu, în care combină tehnici mixte, din care nu lipsesc „artele focului”.