Înlocuire

Mihai Mihețiu a preluat oficial conducerea Direcției Silvice Suceava



Noua conducere a Direcției Silvice Suceava va fi instalată în funcție în mod oficial în cursul zilei de astăzi, în prezența prefectului județului, Sorin Popescu. Aceasta după ce, luni seara, directorul Regiei Naționale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, a trimis la Suceava ordinele de înlocuire din funcție a lui Sorin Ciobanu, cel care a fost susținut pentru a prelua acest post de către PSD, și de numire a noului director, Mihai Mihețiu.
Noul șef al Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, a fost susținut de PD-L pentru a prelua această funcție, în timp ce posturile de director tehnic și director economic vor fi ocupate de Marius Răgușitu, respectiv Silvia Făgurel.
Mihețiu a activat în ultimele luni ca inginer la biroul pază și protecție, însă a deținut și funcția de director tehnic din 2005 până la începutul acestui an. În ceea ce-l privește pe directorul tehnic al Direcției Tehnice, acesta are 35 de ani și a fost șef al Ocolului Silvic Mălini.