„Dansez pentru Tine”

Mihai Botezat și Cristina Rus au părăsit concursul



Pentru suceveanul Mihai Botezat și partenera sa din concursul „Dansez pentru Tine”, Cristina Rus, competiția a luat sfârșit. Cei doi au pierdut duelul la care au fost condamnați timp de trei săptămâni consecutive, iar vineri seara au părăsit concursul.
Mihai Botezat și Cristina Rus au dansat pentru a îndeplini visul unui copil de 11 ani, Robert Migda, din comuna Molid, județul Suceava. Robert este orfan de la vârsta de trei ani, tatăl nedorind să-l recunoască la naștere, iar mama sa murind într-un accident stupid. Este un copil foarte talentat, interpretează muzică populară și iubește dansul din tot sufletul. Și-a dorit foarte mult să participe la “Dansez pentru tine” pentru că este un dansator înnăscut. Este crescut de bunici, care fac multe sacrificii pentru a-l întreține. De anul acesta l-au înscris la Colegiul Național de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, fiind la clasa de muzică. Stă în gazdă și cheltuielile sunt foarte mari, mult peste posibilitățile bunicilor. Acestora le este teamă că nu îl mai pot ține mult timp la școală pe băiat, iar harul lui se va pierde. A participat la multe concursuri, obținând premii în diplome.
Robert Migda s-a întâlnit cu idolul său, cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca Perechea Mihai Botezat și Cristina Rus a primit un premiu de 1500 de euro din partea sponsorilor emisiunii „Dansez pentru tine”, bani care vor ajunge la micuțul Robert și de care se va putea folosi pentru întreținerea la școală.
Pe lângă banii primiți, Robert Migda a mai avut parte de o surpriză. Robert visează să ajungă un cântăreț apreciat de muzică populară, iar modelul lui în această carieră a fost dintotdeauna Sofia Vicoveanca. Echipa de la „Dansez pentru tine”, cu complicitatea lui Cătălin Măruță, prezentatorul emisiunii „Happy Hour”, l-au adus pe Robert față în față cu idolul lui, Sofia Vicoveanca. După ce l-a încurajat, Sofia Vicoveanca i-a dat micuțului și un album al ei cu autograf.
Chiar dacă Mihai Botezat și Cristina Rus nu vor mai dansa pentru a împlini visul lui Robert Migda, vineri, la ieșirea din concurs, prezentatoarea emisiunii, Iulia Vântur, le-a dat o veste bună celor trei și le-a spus că ar putea avea șansa să fie aleși cea mai populară echipă a sezonului.