Delegare

Mihaela Mihai Popa va conduce DNA Suceava și în următoarele șase luni

Mihaela Mihai Popa va conduce DNA Suceava și în următoarele șase luni
Mihaela Mihai Popa va conduce DNA Suceava și în următoarele șase luni

Mihaela Mihai Popa va conduce structura teritorială Suceava a Direcției Naționale Anticorupție și în următoarele șase luni. Procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii au aprobat delegarea începând cu 27 noiembrie 2021, dată la care expira al doilea mandat de trei ani în care a fost învestită Mihaela Mihai Popa. Mihaela Mihai Popa este din Botoșani și a ajuns la conducerea DNA Suceava pe 1 aprilie 2014, fiind delegată pentru o perioadă de 6 luni, măsură administrativă care a fost prelungită cu alte 6 luni, pentru ca ulterior să câștige concursul organizat la București. La expirarea primului mandat a mai fost delegată la conducerea DNA Suceava, iar ulterior, pe 27 noiembrie 2018 a obținut al doilea mandat de trei ani în fruntea acestei instituții.
Șefa DNA Suceava a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași, iar ulterior, în 2003, a absolvit și Institutul Național de Magistratură. După definitivat, a activat timp de un an ca magistrat la Judecătoria Botoșani, iar în 2004 a revenit în cadrul instituției Parchetelor. În 2008, a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, specializându-se pe linia investigării infracțiunilor de corupție, iar din iulie 2012 a devenit prim-procuror al acestui Parchet.
De departe, cel mai important dosar instrumentat și finalizat parțial în mandatele petrecute în fruntea DNA Suceava este cel privind destructurarea așa-numite ”fabrici de permise”. Este un caz cu o notorietate națională, atât prin prisma numărului mare de inculpați, cât mai ales prin sumele uriașe găsite la percheziții, inclusiv la o parte din angajații Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, acolo unde erau fraudate examenele pentru obținerea permisului de conducere pe bandă rulantă.

Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja