Ismail Aalouach, din Maroc, a fost prins cu ședere ilegală în România și a acceptat să plece acasă, de bună voie, primind din partea autorităților române un bilet de avion gratuit, bani de buzunar și un motoscuter nou-nouț, în valoare de 1.000 de dolari.
Ismail este unul dintre cei aproximativ 200 de migranți repatriați voluntar în țările lor de origine din vara anului trecut și până în prezent, prin intermediul proiectului Sprijinirea Programelor de Repatriere Voluntară Asistată și Reintegrare (RVAR) în România.
Planul marocanului era de a ajunge într-o țară vest-europeană pentru a-și găsi un loc de muncă. În drumul său s-a oprit opt luni în Grecia și doi ani în România, unde a lucrat într-un magazin de pantofi. O razie a poliției l-a prins fără documente de ședere legală. Nu a dorit să aibă probleme cu autoritățile române, așa că a acceptat ajutorul Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) și a ales repatrierea voluntară pentru a se întoarce acasă după trei ani de migrație ilegală.
Motoscuterul primit cadou a reprezentant un ajutor de reintegrare în țara sa, în valoare de 1.000 de dolari. Pentru că acest ajutor, care intră în oferta autorităților pentru migranții care acceptă repatrierea voluntară, nu se acordă în numerar, Ismail a ales vehiculul cu două roți.
Recent, Ismail a fost vizitat acasă, în Maroc, de reprezentanți ai Biroului din România al OIM. El le-a spus că motoscuterul îl folosește în fiecare zi să meargă în satele apropiate pentru a-și găsi de lucru și că este mulțumit pentru că se află aproape de familia sa.
“Pentru toți migranții cu care ne-am întâlnit, experiența migrației ilegale a fost una plină de riscuri și privațiuni. Odată întorși acasă, familia a fost un factor important de stabilitate pentru migranți, dar și un imbold în a-i determina să caute locuri de muncă”, ne-au declarat reprezentanți ai OIM.
Aceștia au explicat că repatrierea voluntară este o alternativă umană la returnarea forțată, iar sprijinul de reintegrare este o modalitate de susținere a migrantului să se reintegreze în țara sa de origine. Acest sprijin poate consta în ajutor material pentru achiziționarea de echipamente în vederea deschiderii unei mici afaceri, cursuri vocaționale, dar și mobilă sau produse electrocasnice.
Proiectul a debutat în iulie 2012 și se va încheia în luna iunie a acestui an. Până în acest moment, aproape 200 de migranți au fost repatriați voluntar, din care 45 vor beneficia de sprijinul de reintegrare.